Casa Albă a refuzat să dea un termen pentru ridicarea blocadei din largul Iranului. În schimb, purtătoarea de cuvânt a lui Donald Trump a transmis din nou că se fac tatonări pentru realuarea, săptămâna viitoare, a negocierilor directe dintre Teheran și Washington, la Islamabad. Șeful armatei pakistaneze a ajuns în Iran cu un mesaj din partea administrației prezidențiale americane.

„ Toate navele sunt sfătuite să se întoarcă imediat în port dacă pleacă și să întrerupă tranzitul către Iran, dacă acesta este următorul lor port de escală. Nu încercați să încălcați blocada! Navele care tranzitează către sau dinspre un port iranian vor fi abordate în vederea interzicerii trecerii și capturării. Întoarceți-vă și pregătiți-vă pentru abordare! Dacă nu respectați această blocadă, vom folosi forța. ”

Comandamentul Central al SUA a anunțat că, în ultimele două zile, zece vase au făcut cale întoarsă drept răspuns la somația forțelor navale americane, staționate la ieșirea din strâmtoarea Ormuz.

Richard QUEST, CORESPONDENT CNN: „Navele americane sunt probabil undeva în exterior, în Marea Arabiei, menținându-se pe cât posibil la distanță de țărmul iranian. SUA afirmă că nu blochează Strâmtoarea Hormuz propriu-zisă și că navele care nu au legătură cu Iranul pot traversa. Dar, desigur, asta ridică întrebarea: cât trafic se desfășoară, de fapt?”

Ieri ar fi trecut prin strâmtoarea Ormuz, potrivit unor estimări, între 6 și 20 de nave, fără legături cu Iranul. Înainte de război, treceau minimum 100 de vase comerciale.


Martin Kelly, ȘEF AL DEPARTAMENTULUI DE CONSULTANȚĂ, EOS Marine: „Blocada este eficientă în sensul că restricționează comerțul maritim al Iranului. Însă acum trebuie să luăm în calcul cum ar putea reacționa Iranul la această situație.”

Iranul a amenințat că va bloca traficul în Marea Roșie, prin intermediul aliaților Houthi, din Yemen, dacă Statele Unite nu renunță la blocadă. Un asemenea scenariu ar reprezenta un „dezastru” pentru economia mondială, spun analiștii. Beijingul ar fi direct afectat. De altfel, ministrul chinez de externe l‑a îndemnat public pe omologul său iranian să depună eforturi pentru restabilirea navigației normale în Strâmtoarea Hormuz. 

La rândul lui, Trump a declarat ieri că sigur va primi o îmbrățișare de la președintele chinez XI Jinping, când se vor vedea, pe 14-15 mai, la Beijing, pentru că armata americană acționează în vederea deschiderii strâmtorii Ormuz. Și Pakistanul se implică activ în reluarea negocierilor americano-iraniene și l-a trimis la Teheran pentru discuții pe șeful armatei pakistaneze.

Muhammad SAEED, FOST ȘEF AL STATULUI MAJOR GENERAL AL ARMATEI PAKISTANULUI: „Sunt foarte încrezător că are cu el și un mesaj din partea Casei Albe. Este mareșalului.”

Pakistanul ar face presiuni asupra Statelor Unite și Iranului pentru a prelungi armistițiul cu 45 de zile. Casa Albă nu ar fi acceptat.

Karoline LEAVITT, PURTĂTOARE DE CUVÂNT A CASEI ALBE: „ Am văzut din nou, în această dimineață, niște știri - știri eronate - conform cărora am solicitat oficial o prelungire a armistițiului. Acest lucru nu este adevărat. În acest moment, suntem foarte implicați în aceste negocieri.”

Casa Albă încearcă să rezolve și altă chestiune care stă în calea unui acord cu Iranul: continuarea atacurilor între Israel și milițiile Hezbollah din Liban.