LOVITURA DE STAT IN TURCIA LIVE UPDATE| Europa a stat azi-noapte, din nou, cu inima stransa, iar lumea intreaga a privit cu ingrijorare înspre Turcia, zdruncinata de scene apocaliptice.

Au fost bombardamente, s-au tras focuri de arma din elicoptere militare, care au zburat foarte jos in orase, si mii de oameni au iesit in strada. S-a tras asupra civililor, pe strada, si multi s-au tarat pe jos, ca sa scape de moarte. Militarii au anuntat ca au preluat puterea pentru a restabili ordinea in tara - in ceea ce s-a conturat, pentru cateva ore cel putin, drept o lovitura de stat.

CRONOLOGIA EVENIMENTELOR

UPDATE 02:17 Scene de haos in Turcia, lumea se grabeste catre statii de benzinarie si magazine pentru a-si face provizii. Nu opresc nici macar la culoarea rosie, relateaza un martor pe Twitter.

UPDATE 02:15 Zaman Romania relateaza ca cei din randul moscheilor ii cheama pe turci in strada.

 

UPDATE 02:10 Elicopter folosit de sustinatori ai loviturii de stat, doborat de catre avioane F-16 turcesti, relateaza AFP, citand postul tv NTV.

UPDATE 02:09 17 politisti au fost ucisi in timpul derularii loviturii de stat din Turcia, relateaza AFP. 

UPDATE 02:06 Scene surprinse de martori in Ankara: elicoptere militare trag in oameni pe strazi.

UPDATE 02:02 Armata turca a deschis focul asupra multimii stranse in Istanbul, pentru a protesta fata de lovitura de stat, a declarat un fotograf AFP aflat la fata locului, care evoca mai multe victime.

UPDATE 02:01 O factiune din armata turca a preluat controlul unor tancuri si le-a ordonat fortelor pe care le controleaza sa ocupe strazile dar acestea nu au reusit sa faca acest lucru in multe zone, a declarat vineri un oficial guvernamental de rang inalt, relateaza Reuters. Oficialul citat a spus ca insecuritatea va continua in urmatoarele 24 de ore, dar ca tentativa de lovitura de stat va fi dejucata si situatia va fi adusa sub control. El a recunoscut insa ca fortele de securitate se confrunta in continuare cu unele dificultati in unele sectoare din Ankara si Istanbul. Oficialul guvernamental da insa asigurari ca fortele loiale executivului incep sa redobandeasca controlul asupra elementelor care incearca sa rastoarne guvernul.

UPDATE 02:00 Elicoptere militare turce au deschis vineri noaptea focul asupra sediului din Ankara al Serviciului National de Informatii al Turciei, relateaza agentia de presa Anadolu, citata de Reuters.De asemenea, in centrul Ankarei au fost auzite doua explozii puternice.

UPDATE 01:57 Cel putin trei persoane au fost ranite la Istanbul, cand au incercat sa forteze un baraj al armatei si sa traverseze unul dintre podurile peste stramtoarea Bosfor, relateaza Sky News. Podurile sunt inchise, iar in oras au fost impuse restrictii de circulatie.

UPDATE 01:53 Tancuri pe strazile din Istanbul. Sursa foto: Getty/AFP

UPDATE 01:50 Presa turca anunta ca schimburi de focuri de arma se aud in jurul Parlamentului si in zona palatului prezidential din Ankara. Ambele institutii sunt inconjurate de tancuri. Intre timp, un parlamentar a publicat pe Twitter o fotografie cu manifestanti in fata sediului Legislativului.

UPDATE 01:40 Elicoptere militare au deschis asupra sediului serviciilor turce de informatii si au lansat doua rachete asupra sediului televiziunii de stat TRT.
 

UPDATE 01:35 Inaltul Reprezentant UE pentru Politica Externa si de Securitate Federica Mogherini indeamna, intr-un mesaj postat pe Twitter in noaptea de vineri spre sambata, la "retinere si respect fata de institutiile din Turcia".

UPDATE 01:30 Potrivit unui oficial guvernamental turc, presedintele Recep Tayyip Erdogan este intr-o "locatie sigura", fara a oferi mai multe detalii, informeaza agentia DPA.

UPDATE 01:24 Cladirea parlamentului turc a fost inconjurata de tancuri care au deschis focul vineri noapte, sustine un martor citat de Reuters
 

UPDATE 01:22 Focuri de arma au fost semnalate vineri noaptea la aeroportul international din Istanbul transmite Reuters.

UPDATE 01:20 Numerosi turci au inceput sa se stranga in piata Taksim, din Istanbul, in timp ce armata da o lovitura de stat la Ankara, relateaza The Guardian. “Restaurantele si magazinele se inchid, se intampla ceva in Piata Taksim, iar bulevardul Tarlabashi pare inchis”, a declarat jurnalistul The Guardian Ghaith Abdul-Ahad, aflat la Istanbul. “Masinile claxoneaza si conduc pe contrasens. Multi oameni merg spre si dinspre Taksim, exista un sentiment de agitatie, iar oamenii isi verifica telefoanele si asculta la radio”, a adaugat el.

UPDATE 01:15 Un inalt oficial turc a declarat ca nu pare sa existe un sprijin larg in cadrul armatei turce pentru tentativa de lovitura de stat in curs de desfasurare vineri noapte, informeaza Reuters. El nu a oferit mai multe detalii, dar comentariile sale se fac ecoul celor ale presedintelui Tayyip Erdogan, care a declarat mai devreme ca puciul este o incercare a unei mici factiuni din interiorul armatei si ca i se va pune capat in curand.
 

UPDATE 01:10 Cel putin un civil a fost ranit de focuri de arma in cladirea televiziunii TRT, controlata de pucisti, relateaza Hurriet Daily News.
 

UPDATE 01:00 O explozie puternica s-a auzit in sediul televiziunii de stat de la Ankara, relateaza CNN Turk. Anterior, armata a anuntat ca a preluat controlul asupra televiziunii. Strazile din Ankara si Istanbul sunt impanzite de militari si de tancuri. Potrivit presei, in capitala tarii se dau lupte intre politie si militarii pucisti.
 

UPDATE 00:55 Germania i-a refuzat dreptul de a ateriza presedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, relateaza MSNBC. El a incearcat sa obtina azil in tara occidentala dupa ce i s-a refuzat aterizarea la Istanbul.
 

UPDATE 00:45 Potrivit postului MSNBC, care citeaza oficiali americani, Erdogan se afla in aceste momente in avion si se indreapta in Germania, pentru a cere azil.
 

UPDATE 00:40 O televiziune turca a difuzat imagini cu Erdogan tinand o declaratie de presa prin facetime. Spune ca este in control si ca ii va pedepsi pe liderii loviturii de stat. A denuntat lovitura de stat din partea minoritatilor din armata si a chemat poporul sa iasa in strada.  O sa trecem peste asta, a mai adaugat el.

UPDATE 00:36 Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan ar fi fugit din tara, la bordul unui avion privat, in urma tentativei de lovitura de stat, relateaza Daily Mirror, citand presa turca.
 

UPDATE 00:30 Armata a anuntat intr-un comunicat citit la televiziunea nationala ca Turcia este “condusa in prezent de Consiliul Pacii, care va asigura siguranta populatiei”, relateaza Sky News.

UPDATE 00:28 Oamenii au inceput sa isi faca provizii de apa si alimente de baza, pentru ca se asteapta la penurii in perioada urmatoare.
 

UPDATE 00:27 Tancuri filmate pe strazi in Ankara. Imaginile au fost publicate pe Twitter
 

UPDATE 00:25 Secretarul de stat american, John Kerry, a declarat ca spera la pace si continuitate in Turcia.

UPDATE 00:24 Moscova cere Turciei sa evite o varsare de sange.

UPDATE 00:23 Accesul la Facebook, Twitter si Youtube a fost restrictionat in Turcia, au anuntat vineri seara grupuri de monitorizare a internetului citate de Reuters.
 

UPDATE 00:20 Toate zborurile de pe Aeroportul International Ataturk au fost anulate, a declarat vineri un martor pentru Reuters, dupa ce armata a anuntat ca a preluat controlul asupra Guvernului.

UPDATE 00:10 Armata turca a anuntat ca impune legea martiala in tara, a preluat controlul asupra televiziunii de stat TRT si a anuntat restrictii de circulatie, relateaza Reuters.

UPDATE 00:08 Presa turca anunta ca mai multi militari au intrat in sediul partidului de guvernamant, AKP, din Istanbul si au cerut oamenilor sa plece, relateaza Sky News.

UPDATE 00:05 Cel putin un elicopter a deschis focul la Ankara, unde o lovitura de stat de este in curs, martori vorbesc de lupte intre armata si politie, iar presa scrie ca s-ar fi auzit o explozie.


UPDATE 00:04 Podurile de peste stramtoarea Borsfor au fost inchise, iar orasul este survolat de elicoptere militarae care zboara la joasa altitudine.
 

UPDATE 00:03 Pe strazi circula tancuri, iar mai multe ciocniri ar fi avut loc intre militarii pucisti si politie. Retelele de socializare si posturile de televiziune din tara au fost inchise.

Armata a dat publicitatii un comunicat prin care a anuntat ca a preluat controlul in tara. Seful Statului Major si mai multi politicieni au fost luati ostatici.

UPDATE 00:02 Presedintele Erdogan ar fi in vacanta in afara tarii, relateaza The Guardian. Reuters relateaza ca acesta ar fi in siguranta.

UPDATE 00:00 Seful Statului Major Interarme turc a fost luat ostatic de armata si dus la o baraca militara, in cursul tentativei de lovitura de stat din tara, relateaza Sky News. Potrivit militarilor, mai multi lideri politici ar fi in arest.
 

UPDATE 00:05 Cel putin un elicopter a deschis focul la Ankara, unde o lovitura de stat de este in curs, martori vorbesc de lupte intre armata si politie, iar presa scrie ca s-ar fi auzit o explozie.

UPDATE 00:04 Podurile de peste stramtoarea Borsfor au fost inchise, iar orasul este survolat de elicoptere militarae care zboara la joasa altitudine.

UPDATE 23:50 Armata turca a anuntat ca a preluat puterea in Turcia pentru a restabili ordinea si mentine drepturile omului, potrivit unui comunicat citat de canalele TV turce, informeaza Reuters si DPA. Intr-un comunicat trimis prin e-mail si citat de canalele TV din Turcia, armata a declarat ca toate relatiile externe existente ale Turciei vor fi mentinute si statul de drept va ramane prioritar.

UPDATE 23:30 Prim-ministrul turc a denuntat o "tentativa ilegala" a unui grup din cadrul armatei, la scurt timp dupa inchiderea partiala in directia Asia-Europa a podului de pe Bosfor la Istanbul, potrivit unui canal de televiziune, informeaza AFP si Reuters.

Focuri de arma se auzeau vineri la Ankara, a declarat un martor pentru Reuters, iar avioane si elicoptere militare survolau capitala turca.


Premierul Binali Yildirim afirma ca un grup de militari din cadrul armatei turce participa la ceea ce pare sa fie o lovitura de stat, relateaza The Associated Press.

"Este corect ca a existat o tentativa", a declarat Yildirim pentru postul NTV.


Premierul turc nu a oferit alte detalii, dar a subliniat ca Turcia nu va permite vreo "initiativa care sa intrerupa democratia".Martori oculari au declarat pentru Reuters ca elicoptere survolau, de asemenea, Istanbulul, cel mai mare oras din Turcia.

Potrivit postului NTV, ambele poduri de peste Bosfor, care desparte partea europeana si cea asiatica a metropolei turce, au fost inchise.

Era neclar, imediat, daca evenimentele din cele doua orase aveau vreo legatura.

LOVITURA DE STAT IN TURCIA. Armata a preluat controlul intr-o tara NATO. Cel putin 17 ofiteri de politie au fost ucisi