Doisprezece ofiteri de politie au fost ucisi, duminica, in doua atacuri care au avut loc in Afganistan, informeaza AFP, citata de Agerpres.
Atacul cu cele mai multe victime s-a produs in provincia Logar, in momentul in care, la Kabul, comandantul fortelor americane si al NATO din Afganistan, generalul Scott Miller, declara ca au inceput pregatirile pentru retragerea fortelor straine prezente in aceasta tara, conform deciziei recente a presedintelui Joe Biden.
″Sapte politisti au fost ucisi si alti trei raniti intr-o ambuscada a talibanilor” in districtul Mohammad Agha, a declara,t pentru AFP, Dedar Lawang, purtatorul de cuvant al guvernatorului provinciei Logar, in care se afla acest district.
Oamenii legii faceau parte dintr-o unitate care pazea minele de cupru. Politia provinciala a confirmat acest atac.
Alti cinci politisti au fost ucisi si patru au fost raniti in districtul Maiwand din provincia Kandahar, un bastion al insurgentilor, dupa ce un individ care se afla la volanul unei masini cu explozibili a lovit intentionat un vehicul al politiei.
In ultimele zece zile, talibanii au comis sase atentate sinucigase si 62 de atentate cu bomba, potrivit Ministerului de Interne afgan. Aceste atacuri s-au soldate cu peste 60 de morti si 180 de raniti in randul civililor.
Sursa: stirileprotv.ro


