Abdesalem Lassoued, tunisianul radicalizat care a ucis doi suedezi luni seara la Bruxelles, a incercat fara succes sa obtina azil in patru tari europene, incepand din 2011, au declarat joi autoritatile belgiene.

Barbatul, in varsta 45 de ani, identificat de autoritatile belgiene ca fiind Abdesalem Lassoued, a comis atacul in numele gruparii Stat Islamic inainte de a fi ucis de politie.

„Teroristul care a comis luni un atac la Bruxelles a cerut azil in patru tari europene diferite si de fiecare data a fost respins pentru ca nu era eligibil pentru protectie. Avem nevoie de o abordare europeana mai ferma pentru a stabili o politica de expulzare mai ferma”, a declarat ministrul belgian al imigratiei, Nicole De Moor, scrie abc News.

Documentele oficiale au aratat ca tarile in care a depus cereri de azil incepand din 2011 sunt Norvegia, Suedia, Italia si Belgia. El a ramas ilegal in Belgia dupa ce cererea sa de azil a fost respinsa in 2020.

Profilul sau „radicalizat” a fost semnalat de „un serviciu de politie strain” in iulie 2016, a mentionat dupa atac ministrul belgian al justitiei, Vincent Van Quickenborne. Solicitarea sa de protectie depusa in Belgia a fost refuzata „din motive tehnice” in toamna lui 2020, a afirmat Nicole de Moor in fata deputatilor belgieni.

Barbatul nu s-a prezentat insa pentru interviu la serviciile de imigrare de la Bruxelles, iar pe 4 martie 2021 a fost emis pe numele sau un ordin de parasire a teritoriului, care nu a fost insa executat. Nici comunicarea acestui ordin, si nici respingerea cererii de azil nu au fost receptionate de Lassoued la adresa care figura in dosarul sau, in districtul Schaerbeek din Bruxelles, a mai spus de Moor.

Dupa atentatul comis de acesta luni seara, autoritatile locale din Bruxelles au denuntat neglijenta serviciilor de imigrare si a guvernului, subliniind ca nu au fost niciodata avertizate ca in Schaerbeek locuieste o „persoana atat de periculoasa”.