Un nou scandal loveste in producatorul american de vehicule elctrice Tesla. Proprietarii EV-ului Model 3, se plang de lipsa pieselor de schimb. Durata de asteptare pentru un simplu spoiler se ridica la trei luni, scrie presa americana, scrie autoexpert.md.

Potrivit autoexpert.md, chiar daca a reuşit sa rezolve problemele legate de producţie, numarul mare de comenzi înregistrate a lui Model 3 vine cu noi provocari pentru compania din Silicon Walley. Potrivit presei din SUA, clienţii celui mai accesibil automobil din istoria Tesla, nu pot fi asiguraţi cu piese de schimb necesare.

Într-un material publicat în ziarul The Wall Street Journal, unul dintre numeroşii proprietari Tesla Model 3 a dezvaluit ca a fost nevoit sa aştepte trei luni de zile pentru un spoiler. Acesta este şi motivul pentru care Elon Musk a declarat de curând ca îmbunataţirea timpilor petrecuti în service reprezinta noua lui prioritate.

Pâna la îmbunataţirea acestui indice, tot mai mulţi clienţi primesc exemplarul Tesla Model 3 mult visat. Livrarile au început inclusiv şi în Europa, unde preţurile pornesc de la 55.400 de euro, în cazul Germaniei. Aici merita de menţionat ca pentru aceasta suma destul de mare pentru un automobil ce este numit ”cel mai accesibil”, clienţii vor primi EV-ul MOdel 3 în varianta sa de top!

Amintim ca, cea mai ieftina Tesla Model 3 ofera doua motoare electrice şi un sistem inteligent de tracţiune integrala, astfel ca acceleraţia de la 0-100 km/h dureaza numai 4.8 secunde. Viteza maxima de care este capabil EV-ul este de 233 km/h, iar autonomia totala atinge pragul de 560 de kilometri.