Testamentul printului-consort Philip, duce de Edinburgh, va ramane secret timp de cel putin 90 de ani pentru a proteja „demnitatea si reputatia” Reginei Elisabeta a II-a, a hotarat o inalta instanta britanica, scrie BBC.
De peste un secol, in cadrul casei regale britanice a functionat o conventie care spune ca, dupa moartea unui membru al familiei, curtile trebuie sa ii sigileze testamentul. Astfel, spre deosebire de un testament al unei persoane obisnuite, acesta nu va fi deschis inspectiei publice.
Conform deciziei, in 90 de ani va avea loc un proces privat in cadrul caruia se va lua decizia daca testamentul poate fi deschis.
O sedinta judecatoreasca speciala pentru a lua aceasta hotarare s-a desfasurat in privat in luna iulie si a fost condusa de Sir Andrew McFarlane, judecatorul senior al instantelor familiale. Hotararea a fost luata joi.
Sir Andrew spune ca in calitatea sa de presedinte al Diviziei Familiale a Inaltei Curti, ele este custodele unui seif in care se afla peste 30 de plicuri, fiecare continand testamentul unui membru al familiei regale.
„Am mentinut cutuma prin care, ca urmare a pozitiei constitutionale a Suveranei, este adecvat sa avem o practica speciala in ce priveste testamentele regale”, a spus el. El a confirmat si ca nu a vazut continutul testamentului, ci doar data in care el urmeaza sa fie executat.
Avocatii reprezentanti ai domeniului lui Philip au argumentat ca vestea si audierile pentru aplicarea documentului „ar putea genera zvonuri nefondate” care ar fi „profund intruzive” pentru Regina si familia regala.
Primul testament secretizat al unui membru al Casei Regale Windsor este cel al fratelui mai mic al reginei-consort Mary de Teck (sotia regelui George al V-lea), printul Francis de Teck, care a murit in 1910. Testamentul sau ramane in seif pana astazi.
Printul Philip a murit in 9 aprilie, fiind cel mai longeviv consort al unui monarh britanic din istorie. Potrivit certificatului de deces, printul Philip a murit de batranete.


