Guvernatorul statului american Texas, Greg Abbott, a declarat marti stare de catastrofa in 60 de comitate, dupa ce o serie de incendii de vegetatie au provocat evacuari, intreruperea curentului electric si inchiderea temporara a unei fabrici de arme nucleare, relateaza libertatea.ro.

„Operatiunile de la fabrica Pantex au fost intrerupte pana la noi ordine. Toate armele si materialele speciale sunt in siguranta si nu au fost afectate”, a anuntat marti pe X Centrala Nucleara Pantex. Situata la 34 de kilometri de Amarillo, fabrica in care se asambleaza arsenalul nuclear american, se efectueaza teste pe materiale nucleare speciale si se produc explozivi puternici a transmis ca nu exista incendiu in incinta. 

„Toti angajatii au fost localizati, iar personalul neesential nu se mai afla in site”, a transmis Centrala Nucleara Pantex, citata de News.ro.

Texas A&M Forest Service a anuntat ca, desi 25 din cele 31 de incendii de padure semnalate in acest stat sunt in prezent sub control, cel mai important dintre acestea ramane in continuare necontrolat, dupa ce a devastat peste 1.200 de kilometri patrati.

Imagini satelitare difuzate de Serviciul Meteorologic National (NWS) din Amarillo arata ca incendii se extind catre orasul Amarillo, situat in nordul Texasului, din cauza unor rafale violente de vant si a unor temperaturi anormal de mari in acest anotimp. 

Serviciul meteorologic al orasului i-a sfatuit pe locuitori sa ramana acasa. „Calitatea aerului ramane mediocra in regiunea Amarillo. Fumul continua sa se raspandeasca spre sud”, a transmis serviciul meteorologic pe X.

Mai multe orase, unele situate la 160 de kilometri de Amarillo, au emis ordine de evacuare, au inchis drumuri si au ordonat cetatenilor sa se adaposteasca acasa sau in cladiri publice. 

Evacuarile au fost ordonate si in apropierea localitatii Miami, iar scolile din Canadian si Miami au anuntat ca sunt inchise miercuri. La est de Canadian, pompierii din zona Durham, Oklahoma, au incurajat si ei oamenii sa se evacueze din cauza incendiului.

Evacuarile au avut loc si in Skellytown, Wheeler, Allison si Briscoe, potrivit Serviciului National de Meteorologie din Amarillo.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.