Vladimir Putin ar pregati Rusia pentru un "razboi vesnic" cu Occidentul. scrie stirileprotv.ro.
Intr-o seara de la sfarsitul lunii decembrie, in timp ce locuitorii Moscovei se plimbau pe strazile luminate ale orasului in asteptarea sarbatorilor de sfarsit de an, un grup de vechi prieteni s-au adunat la cina in apartamentul unui oficial de stat cu rang inalt. Unii dintre invitatii prezenti, printre care se numarau membri ai elitei culturale si politice a Rusiei, au inchinat pentru un nou an si si-au exprimat speranta de pace si de revenire la normalitate. Doar ca la un moment dat, toastul rostit de un cunoscut reprezentant al Kremlinului a spulberat toate aceste sperante, relateaza The Guardian, citat de News.ro.
Pe masura ce petrecerea a continuat, un barbat care nu are nevoie de prea multe prezentari s-a ridicat pentru a tine un toast, cu paharul in mana. "Banuiesc ca va asteptati sa spun ceva", a spus Dmitri Peskov, credinciosul purtator de cuvant al lui Vladimir Putin. "Lucrurile vor deveni mult mai dificile. Va dura foarte, foarte mult timp", a continuat Peskov, potrivit uneia dintre cele doua persoane care au povestit pentru The Guardian, sub conditia anonimatului, ce s-a spus la respectiva sindrofie.
Toastul lui Peksov a posomorat atmosfera, in conditiile in care multi dintre invitati au declarat in privat ca se opun razboiului din Ucraina. "A fost neplacut sa ii ascultam discursul. Era clar ca avertiza ca razboiul va ramane cu noi si ca ar trebui sa ne pregatim pentru un drum lung", a declarat unul dintre invitatii cu care a stat de vorba The Guardian.
Putin si discursul despre razboiul "care nu se termina niciodata"
Dupa mai bine de un an de la o invazie care, conform planurilor initiale, ar fi trebuit sa dureze cateva saptamani, Vladimir Putin si-a schimbat discursul si pregateste societatea pentru un razboi cu Occidentul, un conflict de natura sa dureze multi ani. Vorbind recent in fata muncitorilor de la o fabrica aeronautica din regiunea Buriatia, Putin a prezentat inca o data razboiul ca pe o batalie existentiala pentru supravietuirea Rusiei, mentioneaza The Guardian.
Discursul rostit la fabrica din Siberia a urmat un model de naratiuni recente, in care liderul rus a trecut din ce in ce mai mult la discutarea a ceea ce observatorii au numit un "razboi pentru totdeauna" cu Occidentul, remarca analistul politic Maxim Trudolyubov de la Centrul Wilson.
"Putin a incetat practic sa mai vorbeasca despre orice scop concret al razboiului. El nu propune nici o viziune despre cum ar putea arata o viitoare victorie. Razboiul nu are un inceput clar si nici un sfarsit previzibil", considera Trudolyubov, citat de The Guardian.
In timpul discursului despre "starea natiunii" din 21 februarie, liderul rus a repetat unele dintre numeroasele nemultumiri pe care le are fata de Occident, subliniind ca Moscova lupta pentru supravietuirea nationala si ca va invinge in cele din urma. Mesajul subtil catre popor, potrivit lui Trudolyubov, este ca razboiul din Ucraina nu se va incheia prea curand si ca rusii trebuie sa invete sa traiasca cu el.
Viziunea unui diplomat occidental de la Moscova
Si un diplomat occidental de la Moscova este de parere ca mesajul lui Putin transmis prin discursul de la 21 februarie pregateste publicul rus pentru "razboiul care nu se termina niciodata". Diplomatul spune ca nu este clar daca Putin ar putea accepta o infrangere in acest conflict, deoarece pare ca Putin nu "intelege cum sa piarda". De aceea, liderul de la Kremlin nu pare sa se razgandeasca asupra conflictului, in ciuda pierderilor grele si a esecurilor din ultimul an. Diplomatul, mai scrie The Guardian, reaminteste ca presedintele rus a fost agent KGB, iar acestia au fost antrenati sa continue intotdeauna sa-si urmareasca obiectivele decat sa le reevalueze.
Altii au remarcat ca liderul rus, care, potrivit serviciilor de informatii occidentale, ia personal decizii operationale si tactice in Ucraina, a incetat sa mai discute situatia de pe frontul din Ucraina in comentariile sale publice, noteaza The Guardian. Potrivit unui studiu care a analizat discursurile lui Putin, realizat de agentia de presa rusa Verstka, Putin a mentionat ultima data luptele din Ucraina la 15 ianuarie, afirmand ca dinamica armatei sale este "pozitiva".
Ce arata noua retorica a lui Putin
Aceste omisiuni reflecta acceptarea nelinistita a Kremlinului ca nu este capabil sa schimbe cursul razboiului pe campul de lupta, sustine Vladimir Gelman, profesor de politica rusa la Universitatea din Helsinki.
"Este mai usor sa nu vorbesti despre eforturile de razboi atunci cand armata ta nu face niciun progres", subliniaza Gelman. "Dar reducerea eforturilor nu este o optiune pentru Putin; asta ar insemna sa se recunoasca invins", arata profesorul.
Initial, liderii Rusiei se asteptau ca invazia sa dureze doar cateva saptamani inainte de a-si declara victoria, potrivit planurilor interceptate de serviciile secrete occidentale la inceputul razboiului. De-a lungul iernii, analistii militari occidentali si oficialii ucraineni au avertizat in mod repetat ca Rusia, dupa ce a recrutat 300.000 de oameni in toamna anului trecut, va organiza un nou atac major. Dar ofensiva Moscovei din estul Ucrainei, care a inceput in februarie, a adus tarii castiguri minime cu costuri uriase. Oficialii occidentali au estimat ca sunt pana la 200.000 de morti si raniti de partea rusa.
Pe ce mizeaza Putin
"Rusia pur si simplu nu are capacitatile ofensive pentru o ofensiva majora", considera expertul militar american Rob Lee. Potrivit acestuia, mai putin de 10% din armata rusa din Ucraina este capabila de operatiuni ofensive, majoritatea trupelor sale fiind in prezent recruti cu pregatire militara limitata. "Fortele lor pot obtine incet-incet cateva victorii de uzura, dar nu au capacitatea de a strapunge liniile defensive ucrainene intr-un mod care ar schimba cursul razboiului", arata expertul.
Pentru a spori perspectivele pe termen lung ale armatei, ministrul rus al apararii, Serghei Soigu, a propus cresterea fortelor armate de la 1,15 milioane personal combatant la 1,5 milioane.
"Vedem ca armata Rusiei se pregateste pentru un razboi de lunga durata. Putin mizeaza pe faptul ca resursele tarii sale le vor depasi pe cele ale Ucrainei, pe masura ce Occidentul se plictiseste sa ajute Kievul", atrage atentia Rob Lee.
Cum reactioneaza societatea rusa
In ciuda esecurilor pe campul de lupta din Ucraina, Kremlinul a inabusit acasa orice potentiala reactie impotriva razboiului, zdrobind ceea ce mai ramasese din societatea civila rusa. "Multi din tara au acceptat acum pe deplin faptul ca acest razboi nu va disparea si cred ca trebuie sa invete sa traiasca in conditiile acestei realitati", spune Andrei Kolesnikov, cercetator senior la Carnegie Endowment, care a studiat atitudinile publice fata de razboi inca de la inceputul acestuia.
Kolesnikov considera ca abilitatea si dorinta populatiei de a se adapta la noua realitate s-a dovedit a fi mult mai puternica decat se asteptau multi observatori. Atunci cand Putin a ordonat, in septembrie, campania de mobilizare partiala a 300.000 de recruti, sociologii au observat o crestere record a fricii si anxietatii, barbatii fiind ingrijorati ca vor merge la lupta, iar mamele si sotiile erau ingrijorate pentru sotii, tatii si fiii lor. Cu toate acestea, in cateva luni, teama a scazut, potrivit lui Kolesnikov.
"Campania de propaganda a avut succes in ciuda ezitarii initiale a oamenilor", a declarat o sursa apropiata managerilor media ai Kremlinului, referindu-se la primele proteste anti-razboi, care au dus la peste 15.000 de arestari in intreaga tara in primele saptamani dupa invazie. "Guvernul a reusit sa reuneasca oamenii in jurul drapelului. Modul in care a fost incadrat conflictul i-a ajutat pe oameni sa il accepte", a adaugat aceasta sursa intr-o discutie cu The Guardian.
Masina de propaganda functioneaza cu motoarele turate
Intreaga putere a statului a fost desfasurata pentru a raspandi si a impune mesajul ca razboiul este necesar pentru identitatea si supravietuirea Rusiei. Televiziunea nationala a trecut de la difuzarea de divertisment usor la difuzarea de talk-show-uri politice agresive.
Intre timp, scolile au fost instruite sa adauge pregatire militara de baza si lectii "patriotice" care au ca scop justificarea razboiului din Ucraina. Retorica de stat, inclusiv apelurile lui Putin de a scapa de "gunoaie si tradatori", au dus la un val de denunturi ale rusilor obisnuiti impotriva colegilor si chiar a prietenilor lor.
"Tara a innebunit", a declarat Aleksei, un fost profesor de istorie la o scoala de elita din afara Moscovei, care a demisionat recent dupa un dezacord cu conducerea institutiei cu privire la noua programa "patriotica". "A trebuit sa nu mai vorbesc cu colegii si prietenii. Traim in realitati diferite", a marturisit profesorul.
Ce reprezinta miscarea internationala a rusofililor
Dar in timp ce sute de mii de rusi au fost redusi la tacere sau au fugit din tara, un grup vocal de sustinatori ai razboiului a imbratisat noua directie a tarii. Si acestia au remarcat costurile tot mai mari ale conflictului, dar solicita o mai mare implicare a publicului, prezentand in acelasi timp tot mai mult razboiul ca pe o batalie globala cu Europa si SUA.
La mijlocul lunii martie, la un eveniment de lansare la Moscova a "Miscarii Internationale a Rusofililor", un grup sustinut de Ministerul de Externe al Rusiei si puternic populat de activisti europeni marginali si teoreticieni ai conspiratiei, mesajul a fost unul extrem de dur. "Nu asistam doar la neonazism, ci la nazism direct, care acopera din ce in ce mai multe tari europene", a declarat Serghei Lavrov, ministrul rus de externe.
Konstantin Malofeev, un oligarh conservator care a fost sanctionat de SUA in 2014 pentru ca "a amenintat Ucraina si a oferit sprijin financiar regiunii separatiste Donetk", a declarat la acelasi eveniment: "Nu am mai vazut o astfel de ura de cand soldatii rusi au pus capat razboiului prin victoria de la Berlin. Noi am oprit acel razboi si acum noi, invingatorii, ne confruntam din nou cu faptul ca s-a ridicat un iad impotriva noastra".
Cu toate acestea, au existat putine aluzii directe la situatia de pe frontul din Ucraina, iar in marja conferintei, unii au vorbit despre progresul dificil al Rusiei si despre costurile razboiului, noteaza The Guardian.
Ce il nemultumeste pe Dughin
"Nu toata lumea din aceasta tara intelege inca cat va trebui sa platim pentru a castiga acest razboi", a declarat celebrul ultranationalist rus Aleksandr Dughin. "Oamenii din tara noastra trebuie sa plateasca cu viata lor pentru dragostea lor pentru Rusia. Este ceva serios si nu am fost pregatiti pentru asta", spune filosoful a carui fiica, Daria Dughina, a fost ucisa anul trecut intr-un atentat cu masina-capcana care este posibil sa-l fi vizat pe el.
Putin a vorbit de mai multe ori despre atacul asupra Dughinei, iar numele ei era scris pe un document de informare aflat in fata lui Putin in timpul unei reuniuni recente a Consiliului de Securitate rus, dupa cum a aratat un videoclip incarcat chiar de Kremlin.
"Nu cred ca oamenii din aceasta tara inteleg pe deplin ce se intampla dupa un an", a adaugat Aleksandr Dughin. "Bineinteles ca exista un sprijin deplin din partea presedintelui, dar nu a intrat pe deplin in inimile si sufletele tuturor oamenilor nostri, unii oameni s-au trezit, altii nu. In ciuda anului de razboi, totul merge foarte incet", spune Dughin.


