Industria siderurgică europeană este amenințată de tarifele de 50% impuse de Donald Trump, costurile ridicate la energie și surplusul de oțel ieftin din China, avertizează unul dintre cele mai mari grupuri industriale din Germania, scrie știrileprotv.ro

Ilse Henne, membru în consiliul de administrație al grupului ThyssenKrupp – activ în domeniul oțelului, ingineriei și chimicalelor –, a declarat că industria siderurgică europeană se confruntă cu o criză existențială după decizia președintelui american Donald Trump de săptămâna trecută de a dubla tarifele la importurile de oțel și aluminiu, de la 25% la 50%, scrie The Guardian.

Întrebată, la o conferință a European Policy Centre de la Bruxelles, dacă se teme de dispariția industriei, Henne a răspuns fără echivoc: „Desigur.”

„Oțelul este la începutul lanțului valoric, iar instabilitatea creată afectează toate lanțurile de aprovizionare care acum trebuie să suporte costuri mult mai mari la oțel”, a explicat Henne pentru Guardian.

Problema oțelului ieftin din China

Oțelul și aluminiul sunt industrii fundamentale, esențiale pentru producția de submarine, avioane, mașini, dar și pentru obiecte cotidiene precum tacâmurile din oțel inoxidabil, mixerele de bucătărie sau grinzi pentru construcții.

„Dacă industria siderurgică europeană dispare, vom avea daune colaterale majore”, a avertizat Henne. „O industrie siderurgică europeană slabă pune în pericol nu doar acest sector, ci întregul lanț industrial și valoarea adăugată din aval.”

Ea a subliniat că Europa trebuie să intervină pentru a salva acest sector, vital pentru securitatea militară și un angajator important, pentru a nu ajunge dependentă de SUA și China pentru un material-cheie în industrie.

Problema importurilor ieftine de oțel din China este în creștere, iar Comisia Europeană negociază cu Beijingul pentru a combate dumpingul. Importurile chineze de oțel au crescut cu 36% în primul trimestru al anului 2025, conform Eurostat.

De asemenea, pe piață continuă să apară oțel rusesc în cantități de 3-4 milioane de tone anual, aproape cât cele 3,8 milioane de tone pe care UE le exportă în SUA.

Tariful american dublat nu se aplică Regatului Unit, care va continua să plătească 25% până pe 9 iulie și încearcă să implementeze rapid un acord bilateral care să reducă această taxă la zero.

Ilse Henne crede că politica tarifară a lui Trump poate avea efect invers și poate distruge industriile grele americane, în loc să le revitalizeze. „După majorarea tarifelor la 50%, toți producătorii americani de oțel și-au crescut imediat prețurile. Costurile de producție au urcat”, a explicat ea.