Au aparut noi dovezi ale implicarii mercenarilor rusi din grupul Wagner in masacrele din Africa, in care au fost omorati sute de civili, ceea ce starneste noi temeri despre impactul interventiilor tot mai dese ale Moscovei asupra stabilitatii si securitatii tarilor de pe intreg continentul african, scrie The Guardian.
Oficialii occidentali s-au ferit pana acum sa mentioneze cine ar fi de vina pentru masacre, dar atat martorii si liderii comunitatilor locale, cat si diplomatii si analistii au dat vina pentru multe dintre crime pe grupul Wagner, o retea de companii private conduse de un apropiat al lui Vladimir Putin.
Incidentele au avut loc in Mali, tara de importanta strategica din vestul Africii in care cei de la Wagner au patruns anul trecut dupa ce au semnat o intelegere cu noua junta militara care a preluat controlul asupra tarii.
Documentele armatei din Mali obtinute de The Guardian arata ca membrii Wagner activeaza alaturi de soldatii si jandarmii malieni in cadrul unor „misiuni mixte” in urma carora au fost omorati sute de civili.

Pana la 456 de civili si-au pierdut viata in incidente in care au fost implicate trupe maliene si mercenari Wagner intre lunile ianuarie si aprilie ale acestui an, potrivit datelor publicate de ONG-ul Armed Conflict Location and Event Data Project (ACLED).
Cele mai grave incidente au avut loc in luna martie, cand grupul Wagner este suspectat ca ar fi fost implicat in savarsirea unui masacru in Moura, un sat controlat de extremisti islamisti, unde intre 350 si 380 de barbati au fost omorati intr-o perioada de patru zile.
Cel putin un mercenar rus a murit in operatiunile din Mali
Saptamana trecuta au aparut noi dovezi cu privire la implicarea mercenarilor rusi, dupa ce un membru Wagner si-a pierdut viata in timpul operatiunilor pe care le desfasurau impreuna cu fortele armate din Mali impotriva militantilor islamisti.
Mai multe surse au spus ca atacul a avut loc in urma unei ambuscade in care o patrula militara a fost prinsa pe 19 aprilie la marginea unui sat.
Potrivit unuia dintre documentele intocmite de armata din Mali, un „instructor rus” a fost ranit dupa explozia unei mine improvizate si a murit dupa ce a fost transportat in orasul Secvare. Un oficial local din domeniul medical a spus ca rusul avea in jur de 30 de ani.
Dupa aceasta ambuscada, soldatii malieni au deschis focul asupra oamenilor adunati intr-o piata aglomerata.
Liderii militari care au preluat puterea in Mali anul trecut printr-o lovitura de stat au spus ca rusii care au venit in tara sunt instructori si nu participa la operatiunile de lupta.
Armata, cunoscuta si sub acronimul FAMA, a negat informatia ca un rus ar fi murit pe 19 aprilie si a spus ca victima era un soldat malian. De asemenea, au negat faptul ca ar fi omorat civili si au spus ca 18 teroristi au fost „neutralizati” in timpul unor operatiuni de securitate „viguroase”.

Grupul Wagner, activ in zeci de tari africane - acuzati ca au torturat si ucis civili
Grupul Wagner este prezent in zeci de tari din toata Africa si a fost acuzat in mod repetat ca a incalcat drepturile omului. Observatorul pentru Drepturile Omului a spus marti ca trupe care ar fi venit din Rusia par sa fi torturat si omorat civili in Republica Centrafricana inca din 2019, ceea ce ar confirma informatiile publicate de experti ai ONU anul trecut.
Grupul Wagner a luat parte si la invadarea Ucrainei si este partial responsabil pentru atrocitatile comise acolo de rusi, potrivit The Guardian.
Noii conducatori ai republicii din Mali au apelat la ajutorul grupului Wagner in schimbul unei sume estimative de 10 milioane de dolari pe luna, platita atat in bani lichizi, cat si sub forma drepturilor de a extrage minerale din tara, potrivit expertilor.

Mercenarii rusi au construit o baza noua in luna decembrie in preajma aeroportului international din capitala Bamako, dupa cum arata pozele din satelit si inregistrarile de zbor, inainte de a-si stabili si alte baze de operatiuni avansate in mai multe zone din centrul tarii in ianuarie si februarie.
Grupul Wagner a pus la dispozitia malienilor piloti care acum zboara elicoptere ale armatei si soldati care au condus operatiuni importante impotriva insurgentilor islamisti, incepand de la finalul lunii februarie.
Moura, acolo unde masacrul a sute de localnici ar fi avut loc in luna martie, este un sat dintr-o regiune mlastinoasa inaccesibila inundata de raul Niger si care a fost controlat multi ani de militanti asociati cu al-Qaida.
Cand au aparut elicopeterele, toata lumea a luat-o la fuga. Au inceput sa traga in multime
Amadou Barry, un localnic dintr-un sat alaturat, a spus ca pe data de 27 martie se afla in piata cand au aparut dintr-o data mai multe elicoptere pline cu soldati. Un grup restrans de militanti islamisti au inceput sa traga in directia soldatilor si apoi au fugit cu motocicletele.
„Am luat-o toti la fuga in toate directiile, unii din noi in case”, a povestit Barry. „Armata maliana a deschis apoi focul asupra oamenilor care fugeau, au omorat asa de multi oameni!”
Soldatii malieni au condus sute de barbati din sat pana la albia unui rau secat pentru interogari. Barbatii au fost tinuti acolo cu foarte putina mancare si apa timp de patru zile, in timp ce soldatii luau grupuri de captivi pe care ii omorau, a spus Barry si alti martori.

Unii dintre sateni au fost eliberati dupa ce le-au fost inspectate degetele si umerii pentru a-si da seama daca au tras cu armele, dar toti membrii etnici ai minoritatii Peuhl au fost retinuti, a spus Barry.
Potrivit supravietuitorilor, victimele masacrului de la Moura erau toti membrii ai comunitatii Peuhl, un grup etnic vizat de extremistii islamici care incearca sa recruteze noi militanti exploatand conflictul pe care grupul il are cu guvernul.
Un cercetator al ACLED a spus ca doar intre 60 si 100 dintre persoanele ucise erau probabil militanti islamisti neinarmati – restul erau civili nevinovati. Fortele guvernamentale au anuntat ca au gasit o cantitate mare de arme in Moura.
Operatiunea era condusa de caucazieni care vorbeau „o limba ciudata”
Mai multi martori au spus ca operatiunea a fost condusa de barbati caucazieni care vorbeau „o limba ciudata” pe care unii dintre ei au indentificat-o ca fiind rusa, dar, totusi, majoritatea soldatilor care au ucis civili erau „malieni”.
Executiile au fost condamnate de SUA, UE, Franta si Germania care au cerut ca guvernul malian sa permita organizarea unei investigatii independente, scrie France24.
Rusia si-a folosit dreptul de veto pentru a respinge o initiativa ONU de a forma o comisie independenta pentru a investiga masacrul, iar Mali a blocat toate eforturile ONU de a trimite o echipa de investigatie la Moura.
SUA si altii suspecteaza ca Wagner ar fi finantata de foarte influentul om de afaceri Evgheni Prigojin, oligarhul cunoscut drept „bucatarul lui Putin”, apropiat al presedintelui Rusiei.

Mercenarii rusi incearca sa scape de dovezile masacrului si dau vina pe francezi
In afara de incidentele pentru care ar fi de vina Wagner si armata maliana, gruparile islamiste sunt si ele responsabile pentru uciderea unui numar mare de civili in atacuri brutale si sunt de vina pentru multe alte abuzuri, potrivit oficialilor si activistilor.
Aparenta capturare a unui membru Wagner de catre islamisti arata cat de mare este implicarea mercenarilor rusi in conflictul din Mali, explica si un cercetator de la Centrul de Studii Strategice si Internationale. „Ei sunt acum un actor separat in acest conflict in care si-au pus pielea la bataie.”
Armata Frantei a acuzat luna trecuta mercenarii rusi din Mali ca au incercat sa dea vina pentru crimele impotriva civililor pe trupele franceze atunci pentru a discredita operatiunea antiterorista a Parisului din regiune, informeaza Foreign Policy.
Imaginile publicate de serviciile de informatii ale armatei franceze arata mai multe persoane imbracate in uniforme militare, despre care se crede ca apartin grupului Wagner, in timp ce aruncau mai multe cadavre intr-o groapa comuna in apropierea unei foste baze militare a Frantei din Gossi.


