Comunicatiile cu 50 de rachete nucleare americane au fost perturbate sambata, timp de 45 de minute, facand mai dificila lansarea lor, iar echipe militare au fost trimise pentru a stabili cauza incidentului, potrivit unor oficiali din domeniul Apararii.
Incidentul a fost considerat destul de semnificativ ca presedintele Barack Obama sa fie informat saptamana aceasta. Un oficial din domeniul Apararii a declarat ca o pana de curent a intrerupt comunicatiile intre centrul de Control si rachetele de la baza aeriana F. E. Warren, din Wyoming.
Nu a existat pericolul unei lansari accidentale, potrivit oficialilor, iar Fortele aeriene au supravegheat rachetele neintrerupt. "Nu a existat nicio amenintare pentru public", a subliniat un oficial. Cauza penei este, in continuare, necunoscuta, dar se crede ca nu a fost un act deliberat.
Amiralul Michael Mullen, seful Statului Major Interarme, l-a informat pe secretarul Apararii, Robert Gates, despre incident. In prezent, este analizata cauza incidentului, a declarat un alt oficial. "Rachetele au fost protejate de sisteme de securitate si control multiple si redundante", a subliniat un oficial militar.
Revista Atlantic a anuntat ca statutul escadrilei care deserveste rachetele balistice intercontinentale (ICBM) era "LF Down", insemnand ca personalul din buncarele rachetelor nu puteau comunica cu rachetele.
Rachetele puteau fi lansate, dar numai prin comanda aeriana si platforme de control. Desi rachetele de la baza aeriana Warren reprezinta o parte importanta a aresenalului de rachete balistice intercontinentale, un oficial din domeniul Apararii a subliniat ca Obama nu a ramas niciodata fara capabilitatea unei lansari nucleare.


