Diana Loginova și Alexander Orlov, care au devenit faimoși în Rusia pentru actul lor de disidență artistică, au executat mai multe pedepse cu închisoarea consecutive, înainte de a fugi din țară, scrie Reuters, transmite hotnews.ro.
Doi tineri muzicieni care au fost închiși mai bine de o lună în Rusia pentru că au cântat cântece anti-Kremlin au părăsit țara după ce au fost eliberați din detenție, potrivit presei ruse.
Vocalista Diana Loginova, în vârstă de 18 ani, și chitaristul Alexander Orlov, în vârstă de 22 de ani, membrii ai trupei Stoptime, au fost reținuți pe 15 octombrie în centrul orașului Sankt Petersburg, după ce au cântat pe stradă o variantă improvizată a popularului cântec „Swan Lake Cooperative” al rapperului rus Noize MC – un critic vocal al Kremlinului.
Piesa lor a devenit virală pe rețelele sociale rusești. Bateristul formației Stoptime, Vladislav Leontyev, a fost de asemenea arestat.
Site-ul Fontanka din Sankt Petersburg a relatat că Loginova a părăsit Rusia după ce a fost eliberată din arest, duminică. O altă sursă a declarat pentru cotidianul Kommersant că atât Loginova, cât și Orlov se află acum în afara țării. Niciuna dintre surse nu a precizat unde se află aceștia în prezent.
Cazul împotriva trupei Stoptime a atras o atenție semnificativă din partea presei din Rusia, unde exprimarea publică a disidenței este rară. Autoritățile au luat măsuri dure împotriva oricărei opoziții față de Kremlin de când Rusia a declanșat invazia la scară largă în Ucraina, în 2022.
Cântăreții care critică autoritățile au fugit din țară și sunt considerați trădători de politicienii pro-Kremlin. Mulți au fost desemnați „agenți străini”, o etichetă care are conotații sovietice de spionaj.
Arestări carusel
Trio-ul Stoptime a fost judecat în repetate rânduri de instanțele rusești de la prima lor arestare în octombrie, tinerii executând pedepse scurte cu închisoarea pentru încălcări minore ale legii, precum blocarea accesului la metrou și huliganism.
Loginova, studentă la o facultate de muzică, a fost de asemenea găsită vinovată de „discreditarea” armatei ruse și amendată cu 30.000 de ruble (379 de dolari) pentru că a cântat un alt cântec anti-Kremlin.
Organizațiile pentru drepturile omului au explicat că artiștii au fost ținta unor „arestări carusel” – suspecții fiind reținuți repetat, de fiecare dată când sunt eliberați.
Loginova și Orlov au părăsit detenția duminică, după ce și-au ispășit cea mai recentă pedeapsă, a scris presa din Sankt Petersburg. Cei doi s-au logodit în timpul ciclului de încarcerare.
Bateristul Leontiev a ispășit, de asemenea, mai multe pedepse scurte și a fost eliberat la începutul acestei luni.
Amnesty International a cerut eliberarea muzicienilor, afirmând că „singura lor „infracțiune” este aceea de „a cânta melodii care contestă narațiunea oficială sufocantă”.
Mama lui Loginova, Irina, a declarat anterior reporterilor că ea consideră că fiica sa și colegii ei din trupă nu au făcut nimic rău și că nu știe de ce concertele lor au atras atât de mult atenția autorităților și a presei.

