Capitala Finlandei, Helsinki, este cel mai onest oras din lume, in timp ce Lisabona, capitala Portugaliei, se situeaza de cealalta parte a clasamentului.
Intr-un test realizat de revista Reader's Digest, locuitorii din Helsinki au dovedit ca sunt cei mai cinstiti din lume, iar cei din Lisabona au dovedit exact contrariul, potrivit Daily Mail.
Testul a constat in pierderea intentionata a 12 portofele pe strazile mai multor orase de pe lista, totul pentru a vedea cate dintre ele vor fi returnate.
Bucurestiul a fost de asemenea inclus in studiu. Desi nu a avut cel mai bun scor, capitala Romaniei nu s-a situat nici in coada clasamentului.
Astfel, clasamentul este condus de Helsinki, unde 11 din cele 12 portofele au fost returnate. Urmatorul cel mai onest oras este Mumbai, unde 9 din 12 portofele au fost returnate, urmat de Budapesta, cu 8 din 12.
Clasamentul este continuat de New York, cu 8 din 12, Moscova si Amsterdam, cu 7 din 12, Berlin si Ljubljana, cu 6 din 12, Londra si Varsovia, cu 5 din 12, Bucuresti, Rio de Janeiro si Zurich, cu 4 din 12, Praga, cu 3 din 12, Madrid, cu 2 din 12 si Lisabona, cu 1 din 12.



