Crăciunul este sărbătoarea care indiferent de granițe, limbi sau culturi, aduce oamenii mai aproape unii de alții. Astăzi, în întreaga lume, magia Crăciunului este marcată de tradiții și obiceiuri deosebite și pline de semnificații.
Crăciunul este o sărbătoare universală care aduce oamenii împreună pentru a celebra binecuvântările întregului an, punând preț pe familie și pe momentele petrecute alături de cei dragi, dar și pe răsfățul culinar.În așteptarea acestui moment special, tradiții diverse prind viață în întreaga lume, reflectând spiritul de unitate, recunoștință și bucurie care definesc sezonul Crăciunului.
La Betleem a avut loc primul Crăciun după doi ani de război în Gaza. Deși festivitățile fuseseră anulate din solidaritate cu palestinienii, armistițiul fragil în vigoare de peste două luni a permis reluarea unor tradiții: bradul de Crăciun a fost aprins, iar străzile orașului au fost animate de parade și colinde. Bucuria rămâne însă umbrită de criza umanitară severă din Fâșia Gaza, unde milioane de oameni trăiesc încă în condiții dramatice.
Crăciunul din acest an a fost celebrat de Papa Leon al XIV-lea, însă tradițiile de Crăciun îndrăgite de vizitatori și credincioși, în centrul Bisericii Catolice, rămân neschimbate.
În fiecare colț al lumii, Crăciunul este sărbătorit diferit. Comunitățile creștine latino din Mexic și din alte țări din America Latină celebrează Noche Buena, în Ajunul Crăciunului, marcând noaptea dinaintea nașterii lui Hristos. Sărbătoarea include, de obicei, o masă festivă la miezul nopții, cântece, dansuri, spargerea piñatelor și mâncăruri tradiționale.
În Japonia, Crăciunul nu este o sărbătoare religioasă, însă a devenit popular în ultimele decenii. Mulți japonezi asociază Crăciunul cu romantismul și ies la cine în doi, în restaurante primitoare.
În Franța, sărbătorile de Crăciun încep încă de la începutul lunii decembrie, însă Ajunul este momentul cel mai important. Familiile se reunesc pentru Le Réveillon de Noël, o masă bogată, servită de obicei după slujba de la miezul nopții. Meniul include fructe de mare, curcan, gâscă, homar, iar desertul tradițional este o pră
„În fiecare an, în Franța, așteptăm cu nerăbdare să vedem ce noi tipuri de „bușteni de Crăciun” sunt disponibile, fie că sunt originali sau mai tradiționali. De data aceasta, am optat pentru o versiune clasică cu cremă de ciocolată, care este foarte gustoasă.”
În Suedia, Finlanda și Norvegia, sărbătorile de Crăciun debutează la începutul lunii decembrie, odată cu Ziua Sfintei Lucia, care comemorează una dintre primele martire creștine. Copiii îmbrăcați în alb și cântă colinde tradiționale. Iar în multe familii, fiica cea mare servește cafea și delicii precum pâinea cu șofran și biscuiții cu ghimbir.
În Austria, Crăciunul capătă uneori accente înfricoșătoare. În această perioadă au loc parade tradiționale numite Krampuslauf, în care participanții se costumează și defilează pe străzi.
În Australia, Crăciunul se sărbătorește în plină vară. Grătarele în aer liber, petrecerile în parc sau pe plajă sunt foarte populare, iar vacanța de vară începe pentru mulți. Cei mai religioși participă la slujbele din biserici.
Crăciunul, indiferent de colțul lumii în care este sărbătorit, rămâne un prilej de apropiere și bucurie, fiecare cultură adăugând propria culoare acestei sărbători speciale.
