Lacrimi și dezolare în Venezuela, unde salvatorii continuă căutarile printre dărâmaturi după cele două cutremure produse ieri. Un bilanț încă provizoriu indică 235 de morți și peste 4.300 de răniți. Aproape 50 de mii de oameni sunt dați dispăruți, potrivit unui site unde se centralizează raportările de persoane care lipsesc. Dar binele mai are încă puterea să triumfe. Atenție, urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional! 

În oraşul-port La Guaira, in capitala Caracas dar şi în împrejurimi, urmările cutremurelor sunt infrocosatoare. Peste 250 de clădiri au fost avariate sau chiar distruse. Inclusiv cei care mai au case prefera sa doarma pe străzi. 

In tot acest timp salvatorii muncesc fără oprire.

„ Am scos o fetiță. Câți sunteți blocați? Suntem trei. ”

O rază de speranță se ivește din loc în loc. 

„ Uite-i mâna, o văd. ”

„ Cum te cheamă, frate? Antony. Pe celălalt? Ramon. Și pe celălalt? Ari. Aici sunt trei persoane, iar acolo este o doamnă.”

În multe cazuri, localnicii au căutat cu mâinile goale printre ruine, alături de profesioniști. 

„Mi-am pierdut fiica, nepotul și nepoata care urma să se nască peste o lună. Ajutați-mă, vă rog, să-mi găsesc fiica. ”

Dar sunt atât de multe construcții dărâmate, încât echipelor de intervenție le este imposibil sa ajungă peste tot. 

CARLOS ARIZMENDI, PASTOR: „Biserica s-a prăbușit, la fel și casa. Noi, pastorii, am fost prinși sub dărâmături. Eu am reușit să ies și am scos-o și pe fiica mea. O altă femeie, pastor și ea, și celălalt copil al meu sunt încă înăuntru.”

Pentru mulți, din păcate, realitatea este necruțătoare. O mamă și-a pierdut doi din cei trei băieți, unul de trei ani, celălalt de zece.

Salvatorii din Venezuela beneficiază de sprijin din partea Statelor Unite, Republicii Dominicane, El Salvador, Mexic și Qatar.

OSMARY HERNÁNDEZ, CORESPONDENT CNN: „Împrejur sunt vecini, rude, oameni care vin aici, care își exprimă solidaritatea în diverse moduri. Mulți dintre ei aduc apă și provizii. Așa cum vedem, această persoană sosește cu diverse provizii. Are pâine, câteva alimente și apă potabilă.”

Comandamentul de Sud al Statelor Unite care supraveghează activităţile militare în America Latină şi in Caraibe a anunțat că va creşte numărul forţelor americane alocate în regiune pentru a sprijini operaţiunile de căutare și salvare. Totodată, americanii vor trimite un ajutor de 150 de milioane de dolari.