Cel putin 30 de persoane au murit si alte cateva zeci au fost ranite intr-un accident de tren produs luni in sudul Pakistanului, potrivit politiei locale, informeaza AFP.
Potrivit unui responsabil al Pakistan Railways, trenul care venea din Karachi a deraiat langa Daharki, in nordul provinciei Sindh, inainte de a fi lovit de un alt tren ce venea din sens invers, transmite Agerpres.
“Mai multe persoane au murit si numeroase alte persoane se afla in continuare prinse in interior”, a precizat responsabilul de la Pakistan Railways, adaugand ca echipe de salvare actioneaza la fata locului.
Umar Tufail, un responsabil al politiei din Daharki, a anuntat un prim bilant confirmat de cel putin 30 de morti in acest accident.
Trenul care a deraiat, Millat Express, facea legatura intre marele port Karachi si Sargodha.
Imagini filmate live cu telefoane mobile arata un morman de fiare contorsionate si mai multe vagoane verzi ale Pakistan Railways rasturnate.
Accidentele feroviare sunt frecvente in Pakistan, care a mostenit mii de kilometri de cale ferata si trenuri din perioada coloniala, cand se afla sub imperiul britanic.
Insa reteaua feroviara sufera de decenii de abandon, cauzat de coruptie, proasta gestionare si lipsa de investitii.


