Trei adolescenti care aveau asupra lor o arma Kalasnikov incarcata au fost arestati, dupa ce ar fi ajuns „din greseala” pe proprietatea lui Donald Trump de la Mar-a-Lago, relateaza BBC.

Cei trei tineri de 15 ani se aflau intr-o masina parcata, la circa 3 kilometri de resedinta lui Donald Trump din Palm Beach. O patrula de politie s-a apropiat de autoturism pentru o inspectie de rutina, iar acestia au inceput sa circule cu masina, au anuntat politistii din Florida.

Ajunsi in apropiere de proprietatea presedintelui american, tinerii au vazut un filtru de politie si au abandonat masina, crezand ca e un blocaj ca sa-i prinda pe ei, si au fugit pe jos, sarind un zid, nu inainte sa abandoneze rucsacul in care se afla arma Kalasnikov, care era incarcata. Asa au intrat in curtea resedintei, a precizat politia pentru Associated Press.

„Nu stiau unde se afla”, a spus Michael Ogrodnick, un purtator de cuvant al politiei. El a precizat ca tinerii au avut noroc de faptul ca Donald Trump sau familia presedintelui nu se aflau in acel moment pe proprietate, altfel ar fi fost impuscati de Serviciul Secret.

Cei trei tineri au fost pusi sub acuzare pentru violare de domiciliu cu o arma de foc, efractie cu o arma de foc si pentru ca s-au opus arestului, fara violenta. Autoritatile judiciare urmeaza sa decida daca acestia vor fi judecati ca adulti.

De cand a devenit presedinte, mai multe persoane au incercat sa ajunga pe domeniul lui Donald Trump de la Mar-a-Lago. Printre acestia se numara o femeie cu cetatenie chineza, care avea asupra ei un malware pe un laptop si un barbat care sa dadea membru al echipajului prezidential de la elicopter.

Sursa: Digi24.ro