Poliția din regiunea Leningrad a Rusiei a reținut trei elevi pentru „reabilitarea nazismului”, după ce aceștia au aruncat cu bulgări de zăpadă într-un memorial dedicat Armatei Roșii, relatează Meduza, conform hotnews.ro.

Publicat:03.01.2025, 11:37

Potrivit publicației ruse Fontanka, prima care a scris despre caz, cei trei elevi se jucau în zona Memorialului Celor 500 din Kinghisepp, un oraș cu o populație de 48.000 de locuitori din regiunea Leningradului, când au aruncat cu bulgări de zăpadă în Flacăra Eternă dedicată soldaților sovietici care au căzut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Sursa citată afirmă de asemenea că adjunctul șefului administrației locale a făcut plângere la poliție după ce s-a descoperit că flacăra monumentului a fost stinsă.

După incident, direcția locală a Comitetului de Investigații, un parchet rus cu ample prerogative de anchetă, a deschis un dosar penal privind „reabilitarea nazismului de către un grup de persoane prin conspirație prealabilă”, faptă incriminată în clauza „b” din Alineatul 2 al Articolului 354.1 din Codul Penal al Rusiei.

Această infracțiune poate fi pedepsită în Rusia cu o amendă de la două până la cinci milioane de ruble (44.000 de euro) sau închisoare de până la cinci ani.

Suspecții în dosar sunt trei elevi din clasele 4-5, cel mai mare dintre ei având 11 ani, iar doi 10 ani. Presa locală scrie că doi dintre copii învață la „Școala de Cultură Ortodoxă”, o instituție de învățământ privată din Kinghisepp.

Materialele strânse de procurorii Comisiei de Investigații au fost predate între timp unui inspector pentru delincvenți juvenili întrucât legislația din Rusia nu permite inculparea minorilor sub vârsta de 16 ani într-un dosar penal.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.