1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media si de opinia publica?
Scaderea influentei Rusiei in fostul spatiu sovietic. Procesul inceput acum aproape trei decenii a intrat intr-o faza decisiva, fiind accelerat de pandemie. Rusia a pierdut Ucraina pentru cel putin doua generatii. Moldova tocmai a ales un presedinte pro-european. Belarus se afla inca sub umbrela ruseasca, dar acolo isi semnalizeaza prezenta o generatie noua, care vrea in Occident, si care va intoarce spatele Kremlinului acuzat ca-l tine in brate pe tot mai odiosul Lukasenko.
Turcia se intoarce in Caucazul de Sud dupa un secol, iar fostele republici sovietice din Asia Centrala au intrat sub umbrela Chinei.
Deci: agitatie mare, de la Minsk si Tbilisi pana la Biskek, fara ca Moscova sa poate influenta semnificativ evolutiile din aceste capitale.
10 noiembrie e ziua in care Rusia a renuntat la statutul de putere regionala. Semnarea armistitiului dintre Armenia si Azerbaidjan cu medierea Rusiei o confirma. Daca-ti abandonezi singurul aliat din Caucazul de Sud, care a dat dovada de o loialitate exemplara, nu mai poti pretinde sa fii luat in serios ca partner.
Cu doar cativa ani inainte era de neconceput nota Ministerului de Externe al Azerbaidjanului pe tema doborarii elicopterului rusesc de aviatia azera, in care tot militarii rusi sunt facuti responsabili. Sau ca presedintele Rusiei, ministrul de Externe, seful spionajului, plus o duzina de parlamentari sa-l critice pe presedintele ales din Moldova, pentru ca a reiterat o pozitie cunoscuta de aproape doua decenii. Acel presedinte conduce o tara de dimensiunile unui cartier al Moscovei.
Solutiile Kremlinului la crizele din fostul spatiu sovietic nu sunt realiste, pentru ca Moscova reactioneaza folosind pumnul, forta militara, fara sa ia in considerare nevoile populatiei din tara respectiva. In institutiile cu putere de decizie nu mai exista expertiza solida, iar degradarea intelectuala dramatica a elitei in urma militarizarii ei ar face aceasta expertiza inutila, de vreme ce aceia care au putere de decizie, oricum nu pot pricepe mare lucru. Nici macar nu incearca, de vreme ce considera ca stiu ei mai bine. Multe din aceste dosare complicate necesita instrumente civile si nu tropait de cazarma.
SUA si statele vest-europene ar trebui sa imagineze politici pentru a stabiliza estul Europei, Caucazul de Sud si Asia Centrala, pentru a umple acest vacuum politic si de securitate care creste.
2. Care este cea mai interesanta descoperire (carte) a anului 2020, din domeniul dumneavoastra de activitate?
Poate ca nu interesant e adjectivul, ci important…. Vedeta acestui an a fost, pentru mine, societatea civila din fostele republici sovietice, care nu doar ca n-a murit, ci e vie, destul de vioaie, iar prezenta ei in strada, la proteste, sau la urne, mi-a readus speranta privind viitorul unor tari precum Moldova, Georgia, Ucraina, Belarus si, mai ales, Rusia.
Protestele de sambata de la Habarovsk, Orientul Indepartat al Rusiei, care dureaza de mai bine de sase luni, si cele de duminica, de la Minsk, care continua din august, sunt fara precedent. Ca sa nu vorbesc de curajul incredibil al unui grup mic de oameni, adunati in jurul lui Aleksei Navalnii, tineri curajosi care au facut ca Putin si intreaga elita ruseasca cu structurile ei militarizate, sa fie ridiculizate in fata intregii lumi. In Rusia, zeci si sute de activisti civici organizeaza proteste individuale, asumandu-si riscul arestarii si condamnarii la inchisoare. Cu toti sunt niste eroi, ar merita ca strazile noastre, in Vest, sa poarte numele acestor oameni minunati care cred, mai mult decat noi, in valorile lumii libere si le promoveaza riscandu-si libertatea.
3. Care e cea mai mare temere pe care o aveti pentru viitorul Romanei (intr-un orizont de timp de un an sau doi) (e vorba aici si de evolutii internationale care pot schimba soarta Romaniei) si cea mai mare speranta (in acelasi orizont de timp si intemeiata)?
Fara sa minimalizez pericolele externe asupra securitatii, pe care Romania nu le poate indeparta, cred ca cea mai mare amenintare e de natura interna. Si ea impiedica Romania sa atinga un standard de performanta in administratie si politici publice care i-ar permite imbunatirea substantiala a rezilientei in fata agresiunilor hibride operate de puteri ostile, revizioniste, in spatiul nostru.
La ce ma refer? La elita administrativa, la cea din business, dar mai ales la clasa politica care toate par ca si-au epuizat potentialul. De aproape un deceniu, buna parte din establishmentul romanesc e cu piciorul pe frana, ca nu cumva sa piarda puterea si privilegiile. Primul si ultimul deceniu al tranzitiei au fost cel putin partial ratate. Potentialul a fost fructificat doar intre 1999 si 2012, iar saltul inregistrat a fost urias si a re-cuplat Romania la Occident, dupa mai bine de o jumatate de secol de regim comunist.
Coalitia de acum si guvernul Citu, chiar daca e departe de asteptarile unora dintre noi, reprezinta ultima sansa a Romaniei de a se moderniza si recupera diferenta fata de Occident. Emigrarea tinerilor, imbatranirea populatiei, modificarea structurii de varsta, lipsa infrastructurii si disparitia mainii de lucru calificate, reformarea urgenta a educatiei, vor pecetlui viitorul Romaniei. Daca ratam urmatorii 2-3 ani si nu modernizam radical tara (cu sau fara bani europeni), Romania va fi condamnata la mediocritate si irelevanta pe termen lung.
Daca presedintele Iohannis si actuala coalitie rateaza reforma, reinstaurarea competentei si meritocratiei, nimeni si nimic nu mai poate implini vocatia acestei tari. Destin la care ar fi putut sa aspire daca membrii actualei elite politice ar fi facut mai putin marketing personal si mai mult management.