Trei persoane au fost inculpate şi plasate în arest la Paris în cadrul unui dublu caz de spionaj economic în favoarea Moscovei şi ingerinţă după descoperirea unor afişe pro-ruse pe Arcul de Triumf, unul dintre simbolurile capitalei franceze, relatează AFP, scrie digi24.ro

Unul dintre acuzaţi, Veaceslav P., un rus de 40 de ani, a fost identificat pe imaginile luate camerele de supraveghere în timp ce lipea la începutul lunii septembrie aceste afişe care glorificau Rusia, a precizat Parchetul francez, întrebat despre informaţiile dezvăluite de ziarul Le Parisien şi de site-ul specializat Intelligence Online.

Ulterior, el i-ar fi raportat telefonic fondatoarei asociaţiei, o femeie franco-rusă de 40 de ani suspectată că ar fi abordat directori ai unor companii franceze pentru a obţine informaţii economice, notează AFP, citată de Agerpres.

Anna M., născută în Rusia, se afla cel puţin de la începutul anului în radarul Direcţiei Generale de Securitate Internă (DGSI, serviciile franceze de informaţii interne) care detectase "acţiuni susceptibile de a prejudicia interesele fundamentale ale naţiunii" şi a dus la deschiderea unei anchete preliminare.

În martie a fost numit un judecător de instrucţie, însărcinat cu anchetarea, printre altele, a "conspiraţiei cu o putere străină", o infracţiune pedepsită cu 10 ani de închisoare.

A treia persoană reţinută este un bărbat de 63 de ani, născut în suburbiile pariziene, Vincent P. 

Al patrulea acuzat, Bernard F., 58 de ani, născut la Paris, a fost plasat sub strictă supraveghere judiciară care îl obligă să se prezinte la secţia de poliţie o dată pe săptămână şi să-şi predea actele de identitate.

Măsura îi interzice, de asemenea, orice activitate de asociere legată de "politica internaţională franceză, politica rusă sau ajutorul acordat persoanelor afectate de conflictul armat ruso-ucrainean".

Asociaţia, despre care DGSI suspecta că a servit drept acoperire pentru aceste activităţi de spionaj şi destabilizare, numită SOS Donbass pentru "Sud Ouest Solidarité Donbass", a fost înregistrată în septembrie 2022 la prefectura departamentului Pyrénées-Atlantiques (sud-vest).

Aceasta se prezintă ca o organizaţie de ajutor umanitar pentru civilii din această regiune a Ucrainei sfâşiată de război.