Donald Trump și-a încheiat vizita de stat în Marea Britanie. După un dineu fastuos și o conferință de presă comună cu șeful guvernului, au fost anunțate investiții reciproce de peste 250 de miliarde de lire sterline, scrie știrileprotv.ro
În drum spre casă, președintele Statelor Unite s-a exprimat fără rețineri. L-a criticat pe primarul Londrei și a recunoscut că are unele diferențe de opinie cu premierul britanic.
În drum spre Washington, Donald Trump a făcut o serie de declarații tranșante în fața jurnaliștilor, la bordul Air Force One.
Donald Trump: „Cred că primarul Londrei, Khan, este unul dintre cei mai slabi primari din lume. A făcut o treabă groaznică. În privința imigrației, el e un dezastru. Am cerut să nu fie prezent. Din câte am înțeles, el voia să fie prezent. Eu nu-l voiam”.
Liderul american a dat din casă și detalii despre colaborarea sa cu premierul britanic.
Donald Trump: „Nu sunt de acord cu el în două aspecte: legat de imigranți, care pun în dificultate Marea Britanie și (legat de) energie”.
Jurnalistă Sky News: „L-am auzit făcând unele remarci în care spunea că turbinele eoliene sunt ridicole și că Regatul Unit ar trebui să foreze mai mult în Marea Nordului și să exploateze resursele de acolo. Trump a mai spus că vrea să sprijine Regatul Unit să rămână puternic, indicând un sentiment de afinitate pentru această țară și a mai spus, de asemenea, că Keir Starmer este de acord cu el că Europa trebuie să înceteze să mai cumpere petrol din Rusia”.
Americanii investesc 150 de miliarde de lire sterline în Marea Britanie
Donald Trump: „Președintele Putin m-a dezamăgit foarte rău, sunt foarte dezamăgit că nu am rezolvat și acest război. Dar sper că în curând vom avea vești bune pentru voi în privința Rusiei”.
Președintele Statelor Unite a părăsit Marea Britanie după vizita oficială de două zile, marcată de o primire fastuoasă din partea regelui Charles al III-lea și de discuții cu premierul britanic.
Keir Starmer a mizat pe o aprofundare a legăturilor economice, prin investiții americane în Regat. În ajunul vizitei, companii americane precum Microsoft, Nvidia, Google şi OpenAI s-au angajat să investească 150 de miliarde de lire sterline în Marea Britanie în următorii ani - în domeniul apărării, inteligenţei artificiale, al calculului cuantic şi al energiei nucleare civile.
Vor fi, de asemenea, create în jur de 8.000 de locuri noi de muncă.