Președintele american Donald Trump a declarat că i-a cerut lui Volodimir Zelenski să „încetinească” atacurile asupra rafinăriilor de petrol din Rusia și, potrivit lui Trump, președintele ucrainean a răspuns că probabil va face acest lucru, a declarat liderul de la Casa Albă în fața jurnaliștilor.

„Ei bine, marea problemă este că rafinăriile din Rusia sunt atacate. Nu este, de fapt, o problemă a Orientului Mijlociu, ci mai degrabă una a Rusiei, pentru că Ucraina și Rusia se luptă între ele, iar Ucraina atacă rafinăriile de motorină din Rusia, deoarece acestea produc o mare parte din combustibilul necesar”, a spus Trump, potrivit RBC Ukraine.

Jurnaliștii l-au întrebat ce i-a răspuns președintele ucrainean. Potrivit lui Trump, Zelenski i-a spus: „Ei bine, probabil că vom face asta…”.

Afirmația lui Zelenski este cunoscută doar din relatarea lui Trump. Până în prezent, nu a existat o confirmare directă din partea președintelui ucrainean sau a biroului său.

Trump și-a explicat solicitarea spunând că atacurile asupra rafinăriilor rusești ar putea provoca „o problemă la nivel mondial”. El a adăugat că Zelenski „poate face și alte lucruri”.

Președintele Finlandei, Alexander Stubb, a declarat anterior că Trump și-a intensificat eforturile pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Potrivit lui Stubb, echipa americană face tot mai multe demersuri pentru a contribui la încheierea cât mai rapidă a războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

Trump le-a cerut anterior, în mod public, lui Zelenski și lui Vladimir Putin să intre în negocieri.

Declarațiile lui Trump vin în contextul în care Ucraina continuă să lovească infrastructura petrolieră a Rusiei, cu scopul de a perturba aprovizionarea cu combustibil și capacitatea Moscovei de a susține efortul de război. 

Ucraina a atacat sătpămâna trecută rafinăria de petrol a Gazprom Neft din Moscova, situată în districtul Kapotnia, una dintre cele mai mari instalații de rafinare a petrolului din Rusia, potrivit Ukrinform.

Instalația asigură aproximativ 40% din necesarul de combustibili al Moscovei și 70% din necesarul de benzină și combustibil pentru aviație al regiunii Moscova, transmite Hotnews.ro.