Presedintele american Donald Trump a amanat pentru 90 de zile decizia de a impune taxe de 25% importurilor provenite din China. Decizia vine dupa o cina de lucru cu omologul sau chinez Xi Jinping

Trump a declarat ca cina lor dupa summit-ul G20 din Buenos Aires „a fost o întâlnire grozava si productiva plina de posibilitati nelimitate atât pentru SUA cât si pentru China”, informeaza The Guardian, conform News.ro.

Într-un comunicat emis de purtatoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, sunt enumerate concesiile pe care presedintele Chinei le-ar fi facut, printre care si oprirea exporturilor de fentanil, un opiat sintetic, care poate fi folosit si ca drog recreational si impunerea pedepsei cu moartea pentru traficantii de fentanil. În comunicat se arata ca Xi, „într-un gest umanitar minunat, a cazut de acord sa numeasca fentanilul ca fiind o substanta interzisa, însemnând ca cei care vând fentanil în SUA vor fi eligibili pentru cea mai dura pedeapsa din lege”.

În comunicatul de presa este precizat ca Trump nu îsi va duce la capat amenintarea de a mari taxele vamale pentru bunurile din China de la 10% la 25% în noul an. Au existat îngrijorari ca o astfel de majorare ar putea declansa un razboi comercial între cele doua tari. Conform lui Sanders, Xi a cazut de acord ca tara sa sa cumpere „o cantitate nestabilita înca, dar foarte substantiala, de produse agricole, din sectorul energetic, industrial si altele din SUA pentru a reduce diferenta în comert între cele doua tari”.

Sanders a precizat ca cei doi lideri au cazut de acord sa înceapa imediat negocieri privind „schimbari structurale” la probleme cronice, printre care si practica de a forta investitorii americani sa renunte la cunostintele tehnologice si protectia proprietatilor. Negocierile vor include si furturile cibernetice, servicii si agricultura.

„Ambele parti au cazut de acord ca vor încheia aceste negocieri în urmatoarele 90 de zile. Daca la sfârsitul acestei perioade partile nu pot ajunge la un acord, taxele de 10% vor fi ridicate pâna la 25%”, a precizat Sanders.

Guvernul chinez, a salutat, de asemenea, deznodamântul discutiilor. „Cei doi presedinti au cazut de acord ca cele doua parti pot si trebuie sa îsi îmbunatateasca relatiile bilaterale. Discutiile privind problemele economice si comerciale au fost foarte pozitive si constructive. Cei doi sefi de stat au ajuns la un consens pentru a opri majorarea reciproca a noilor taxe”, declarat Wang Yi, principalul diplomat chinez, la Buenos Aires. El a adaugat: „China este dispusa sa mareasca importurile în concordanta cu nevoile pietei interne si nevoile oamenilor, inclusiv produse din SUA, pentru a micsora diferenta în comert”.