Negocierile de pace dintre Statele Unite și Iran s-ar putea relua în Pakistan, în următoarele două zile, a afirmat președintele Donald Trump într-un interviu pentru ziarul New York Post. Declarația vine după ce discuțiile din weekend, dintre cele două părți, au eșuat. Redeschiderea strâmtorii Ormuz și capacitatea nucleară a Iranului reprezintă două obstacole majore în negocieri. Între timp, în a doua zi a blocadei impusă de SUA în porturile iraniene din strâmtoare, apar informații contradictorii privind navele care tranzitează ruta.
Este a doua zi a blocadei americane asupra navelor care încearcă să intre sau să iasă din porturile iraniene. Potrivit armatei SUA, nicio ambarcațiune nu a reușit să încalce restricția și să treacă de blocada impusă. Mai mult de 10 mii de militari americani, piloți și pușcași marini, dar și nave de război și zeci de avioane de luptă asigură aplicarea blocadei, precizează conducerea militară americană. În ciuda acestor informații, Wall Street Journal scrie, citând surse oficiale de la Washington, că peste 20 de nave comerciale au traversat totuși ieri Strâmtoarea Ormuz.
Avi LIPKIN, JURNALIST ȘI COMENTATOR POLITIC DIN ISRAEL: „Îmi imaginez că există motive întemeiate pentru ca anumite nave să treacă, dar trebuie să ne amintim că în mod normal treceau aproximativ 150 de nave zilnic prin strâmtoare. Așadar, 20 de nave — este posibil să fi fost făcute excepții. Nu cunosc însă circumstanțele din spatele acestui lucru.”
Și Reuters scrie, analizând datele platformelor maritime, că cel puțin opt nave, inclusiv trei petroliere asociate cu Iranul, au traversat marți ruta strategică, în ciuda măsurilor anunțate de Trump după eșecul negocierilor de pace de la Islamabad. Între timp, țările europene pregătesc un plan pentru o misiune internațională defensivă care să contribuie la securizarea Strâmtorii Ormuz după încheierea războiului, potrivit The Wall Street Journal. În ceea ce privește negocierile de pace între SUA și Iran, Donald Trump a declarat într-un interviu că discuțiile s-ar putea relua în Pakistan în următoarele două zile, după ce negocierile conduse de vicepreședintele american JD Vance în weekend au eșuat.
JD VANCE, VICEPREȘEDINTELE AMERICAN: „El (n.red.- Trump) nu vrea un acord mic. Acesta este și unul dintre motivele pentru care, aș spune, în Pakistan, am făcut progrese importante. Dar motivul pentru care acordul nu este încă finalizat este că președintele își dorește cu adevărat un acord în care Iranul să nu aibă arme nucleare.”
În același timp, pentru Fox News, liderul de la Casa Albă a spus că războiul cu Iranul este aproape de final.
Donald TRUMP, PREȘEDINTELE SUA: „Cred că este aproape de sfârșit, da. Adică, îl consider foarte aproape de sfârșit. Știți ce, dacă aș renunța chiar acum, le-ar lua 20 de ani să reconstruiască acea țară și nu am terminat. Vom vedea ce se întâmplă. Cred că își doresc foarte mult să facă o înțelegere”.
În paralel cu încercările de reluare a negocierilor dintre SUA și Iran, la Washington a avut loc primul dialog direct din ultimele decenii dintre ambasadorii Israelului și Libanului în Statele Unite. La finalul acestor discuții, cele două părți au acceptat să înceapă negocieri directe în vederea unei păci durabile, potrivit Departamentului de Stat american.
Yechiel LEITER, AMBASADORUL ISRAELULUI ÎN SUA: „Am descoperit astăzi că suntem de aceeași parte a ecuației, iar acesta este cel mai pozitiv lucru cu care puteam pleca. Suntem uniți în eliberarea Libanului de o putere de ocupație dominată de Iran, numită Hezbollah.”
La o zi după aceste discuții, gruparea Hezbollah din Liban, susținută de Iran, a lansat circa 30 de rachete către Israel. Armata israeliană, la rândul său, a atacat sudul Beirutului.

