Presedintele SUA Donald Trump se intreaba duminica, intr-o postare pe Twitter, de ce liderul nord-coreean Kim Jong-un l-ar insulta numindu-l "batran", in conditiile in care el nu l-ar numi niciodata "scund si gras".



Trump a mai afirmat ironic ca se straduieste atât de mult sa-i fie prieten lui Kim Jong-un si ca spera ca va si reusi într-o zi.

“De ce Kim Jong-un m-ar insulta numindu-ma batrân, în conditiile în care eu nu l-as numi niciodata scund si gras? Oh, ma straduiesc atât de mult sa-i fiu prieten - si poate într-o zi acest lucru se va întâmpla!”, scrie Trump duminica pe Twitter.

Reactia sa vine dupa ce sâmbata Ministerul de Externe de la Phenian a criticat turneul sau asiatic si declaratiile sale privind Coreea de Nord si l-a acuzat ca practic a cersit razboiul nuclear.

Remarcile nesabuite facute de un nebun batrân ca Trump nu ne vor speria si nu ne vor opri. Dimpotriva, toate acestea ne fac sa fim si mai convinsi ca optiunea noastra de a promova constructia economica simultan cu sporirea fortei noastre nucleare este cu atât mai justificata si ne determina sa intensificam efortul de a ne întregi forta nucleara”, a anuntat Ministerul de Externe nord-coreean.

Dupa postarea pe Twitter, Donald Trump a afirmat într-o conferinta de presa la Hanoi ca ar putea fi prieten cu Kim într-o zi si ca ar fi “foarte, foarte dragut”, dar nu este sigur ca acest lucru se va întâmpla.

Întrebat daca se vede prieten cu Kim, Trump a declarat: “Ar fi ciudat sa se întâmple, dar e o posibilitate. Daca s-ar întâmpla, va pot spune ca ar fi un lucru bun pentru Coreea de Nord, dar ar putea fi bine si pentru alte locuri si pentru restul lumii. Nu stiu daca se va întâmpla, dar ar fi foarte, foarte dragut”.