Administrația președintelui american Donald Trump ar urma să facă presiuni asupra liderului ucrainean Volodimir Zelenski pentru a accepta concesii teritoriale în favoarea Rusiei, în schimbul încheierii războiului. Potrivit The New York Times, trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, urma să discute această propunere cu Zelenski la Oslo, în cadrul unei întâlniri programate pentru marți.

Potrivit publicației americane, Washingtonul încearcă să-l convingă pe președintele ucrainean că menținerea controlului asupra unor teritorii din Donbas, ocupate deja de forțele ruse, nu ar justifica prelungirea conflictului. Casa Albă ar susține că Kievul ar putea avea de câștigat dacă renunță la obiecțiile față de un posibil acord de pace, chiar dacă acesta ar include condiții favorabile Moscovei.

Trump ar considera că negocierile au ajuns într-un moment decisiv

Consilierii președintelui american ar descrie situația drept un „moment de cotitură” și ar susține că următorul pas îi revine lui Zelenski. Potrivit acestora, liderul de la Kiev ar trebui să demonstreze că este pregătit să ajungă la un acord cu Moscova, inclusiv în eventualitatea unor concesii teritoriale.

La întrevederea de la Oslo ar urma să participe și premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, precum și președintele Finlandei, Alexander Stubb. Ginerele lui Trump, Jared Kushner, ar urma să participe online. La discuții ar fi prezenți și reprezentanți ai Uniunii Europene și ai statelor NATO implicați în elaborarea unei propuneri pentru încetarea războiului.

Potrivit Axios, negocierile ar reprezenta o continuare a discuțiilor desfășurate pe 9 octombrie, la Miami, transmite Digi24.