Israelul urmează să cedeze Statelor Unite Fâşia Gaza la sfârşitul războiului, a anunțat astăzi pe reţeaua sa noul preşedinte american Donald Trump. Între timp oficialii americani încearcă să țină piept valului de critici, după anunțul șoc al lui Trump privind viitorul Fâșiei Gaza. Casa Albă insistă că președintele nu va trimite trupe în enclavă, deși a declarat că vrea să dețină pe termen lung acest teritoriu. 

După intrarea în vigoare a armistițiului între Hamas și Israel, sute de mii de palestinieni s-au reîntors la ce a mai rămas din casele lor, distruse de bombardamente. 

„- Refuz să părăsesc Gaza cu totul, pentru că este pământul meu natal. Pentru că cine își părăsește casa își va spune valoarea, draga mea. Nu există nicăieri mai bun decât acasă. 

- Noi refuzăm, chiar și copiii refuză asta. Punct. Vom rămâne aici până la moarte și nu ne interesează ce vrea Trump, tatăl lui Trump, sau ce vrea Israelul.” 

Experții apreciază că va fi nevoie de cel puțin 5 ani pentru curățarea dărâmăturilor. Și în alți 15 ar putea fi reconstruită enclava palestiniana. Donald Trump insistă pe ideea ca Statele Unite să preia Fâșia Gaza, fără localnici, și să o transforme într-un paradis imobiliar la malul mării. 

„-Domnule președinte, pot să vă adresez o întrebare legată de Gaza?

-Toată lumea adoră ideea mea! Dar hai nu acum, nu e timpul potrivit.”

De altfel astăzi pe rețeaua sa Truth Social, liderul american a scris că Israelul îi va ceda Fâșia Gaza la sfârșitul războiului. Această ideea a lui Trump legată de transformarea Fâșiei Gaza în „Riviera Orientului Mijlociu” nu este nouă. Ginerele președintelui vorbea încă de la începutul anului trecut despre potențialul valoros al acestui teritoriu, sugerând că Israelul ar trebui să îndepărteze civilii în timp ce "curăță" zona. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a exclus relocarea permanentă a palestinienilor și trimiterea de soldați în Gaza. 

Karoline LEAVITT, PURTĂTOAREA DE CUVÂNT A CASEI ALBE: El (n.red. Donald Trump) se așteaptă ca partenerii noștri din regiune, în special Egipt și Iordania, să accepte refugiați palestinieni în regim temporar, până noi le vom reclădi locuințele.”

La rândul său, secretarul de stat american a dat asigurări că Trump a lansat o ofertă generoasă de ajutor. 

Marco RUBIO, SECRETARUL AMERICAN DE STAT: Ceea ce a anunțat ieri președintele reprezintă disponibilitatea Statelor Unite de a-și asuma responsabilitatea pentru reconstrucția acelei zone.” 

Iordania și Egiptul refuză să preia refugiați in numar mare, iar Arabia Saudită, care ar fi urmat să deconteze cheltuielile cu reconstrucția, a respins vehement ideea. La fel și liderii europeni. Planul lui Trump a fost catalogat drept „periculos” și o tentativă de purificare etnică. La rândul său, președintele francez Emmanuel Macron a avertizat că orice deplasare forţată a populaţiei palestiniene din Fâşia Gaza ar fi inacceptabilă.