Preşedintele american Donald Trump a prezis miercuri un acord comercial cu restul lumii, inclusiv cu China, după ce a anunţat o "pauză" în creşterea taxelor vamale, cu excepţia celor impuse Beijingului, relatează AFP, scrie știrileprotv.ro
„Va fi un acord cu China, va fi un acord cu toate (ţările)", a declarat preşedintele SUA presei, în timp ce majorările sale de tarife vamale au provocat panică pe pieţele financiare globale de săptămâna trecută.
„China vrea să încheie un acord", dar "nu prea ştie cum să procedeze", a adăugat el, la câteva ore după ce a anunţat o nouă creştere la 125% a taxelor vamale americane la produsele chinezeşti, suspendând în acelaşi timp pentru 90 de zile majorările pentru alte ţări reduse la 10%.
Beijingul a fost pedepsit pentru că a răspuns la tarifele americane, în pofida avertismentelor de la Washington, a explicat miliardarul republican.
„Sunt oameni foarte mândri", a spus el, referindu-se la chinezi. „Şi preşedintele Xi (Jinping) este un om mândru. Îl cunosc foarte bine", a afirmat, de asemenea, preşedintele Trump.
Condițiile în care Trump va renunța la războiul comercial cu China
Întrebat despre motivele acestei schimbări a atitudinii sale, Donald Trump a recunoscut că monitorizează scăderea pieţei obligaţiunilor a Trezoreriei SUA înainte de a decide o suspendare a războiului comercial.
Întrebat despre impactul tarifelor vamale asupra afacerilor americane, Trump a promis că va analiza cazurile individuale.
„Unele (companii) au fost lovite puternic", a recunoscut el. „Unii, prin natura lor, sunt loviţi puţin mai dur. Vom analiza aceasta", a adăugat el.