Fostul presedinte american Donald Trump a promis luni ca ii va elibera pe cei condamnati la inchisoare pentru participarea la atacul asupra Capitoliului din 2021, de indata ce va reveni la putere, in cazul victoriei la alegerile prezidentiale din noiembrie, relateaza hotnews.ro.
„Primele mele masuri in calitate de viitor presedinte vor fi sa inchid frontiera (...) si sa eliberez ostaticii de la 6 ianuarie incarcerati pe nedrept!”, a scris luni, pe reteaua sa de socializare, Truth Social, fara sa faca alte precizari , fostul presedinte american, potrivit News.ro.
In trecut, Donald Trump a evocat deja problema unei eventuale reveniri a sa la Casa Alba si s-a angajat, intr-o emisiune televizata, in decembrie, sa nu actioneze ca dictator decat in ”prima zi”.
In ianuarie, la un evniment de campanie in Iowa (nord), miliardarul i-a cerut presedintelui Joe Biden ”sa elibereze ostaticii”, cum desemneaza cu regularitate peersoanele incarcerate cu privire la participarea lor la luarea cu asalt a ”templului” democratiei americane.
Peste 1000 de persoane au fost inculpate
Participantii la asalt, incurajati de catre Donald Trump prin false acuzasii de frauda electorala, au invadat Capitoliul la 6 ianuarie 2021, cu scopul de a incerca sa impiedice transferul puterii lui Joe Biden.
Aproximativ 1.358 de persoane au fost inculpate de la aceasta data, potrivit ultimelor date de la Departamentul Justitiei, publicate saptamana trecuta.
Aproximativ 500 de persoane au fost condamnate la pedepse cu inchisoarea.
Donald Trump este vizat in patru proceduri penale - dintre care doua cu privire la faptul ca a incercat sa rastoarne rezultatul alegerilor prezidentiale din 2020 in favoarea sa, dupa ce a fost infrant in scrutin de catre Joe Biden.
Fostul presedinte este aproape sigur ca va primi investitura Partidului Republican in vederea alegerilor prezidentiale, dupa ce ultima sa rivala, Nikki Haley, s-a retras din cursa miercuri.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


