Presedintele in exercitiu al SUA, Donald Trump, si-a facut sambata o scurta aparitie la summitul G20 desfasurat online, unde a vorbit doar despre bilantul presedintiei sale si apoi s-a retras sa joace golf.

Publicat:22.11.2020, 09:47

Donald Trump, care sustine in continuare ca nu a pierdut alegerile prezidentiale din 3 noiembrie, a luat cuvantul la summitul G20, la putin timp dupa discursul de deschidere al Regelui Salman al Arabiei Saudite, care prezideaza aceasta reuniune desfasurata prin teleconferinta din cauza pandemiei COVID-19.

Potrivit unui delegat care a avut acces la discutiile inchise pentru presa, ″discursul sau a constat in a spune ca a facut o munca absolut incredibila in timpul mandatului sau, pe plan economic si impotriva pandemiei″⁣.

″Nu a spus niciun cuvant despre chestiunile internationale″⁣, afirma aceeasi sursa, potrivit Agerpres.

Conform unui al doilea participant, Donald Trump ar fi spus in scurta sa interventie: ″A fost o onoare sa lucrez cu voi si ma bucur sa lucrez cu voi in viitor si pentru o perioada indelungata″⁣.

Odata incheiata interventia sa, potrivit celor doua surse Trump a cedat locul la summit secretarului american al trezoreriei, Steven Mnuchin, si a parasit Casa Alba pentru a merge la clubul sau de golf din apropiere de Washington.

Rusia este pregatita sa furnizeze vaccinul sau altor state, spune Putin la summitul G20

Presedintele rus Vladimir Putin le-a transmis sambata celorlalti sefi de stat participanti la summitul online G20 ca Rusia este pregatita sa furnizeze vaccinul sau ″Sputnik V″⁣ si altor state care au nevoie de el pentru a combate pandemia de COVID-19, relateaza agentiile Reuters si DPA.

Acest vaccin impreuna cu alte doua vaccinuri experimentale rusesti impotriva coronavirusului vor fi disponibile si pentru alte state, in efortul de stavilire a pandemiei la nivel global, potrivit liderului de la Kremlin.

Desi va exista o competitie intre diferitii producatori, prioritatea principala trebuie sa fie ″latura umanitara″⁣ si ″⁣obiectivul nostru comun este sa construim o oferta de vaccinuri si sa oferim protectie de incredere intregii populatii la nivel global″⁣, a mai spus Putin la summitul online.

La un alt summit, cel al grupului BRICS (Brazilia, Rusia, India, China si Africa de Sud), desfasurat marti, presedintele rus a indemnat statele membre ale acestui grup sa-si uneasca eforturile pentru productia acestor vaccinuri pe scara larga. ″Vaccinurile rusesti exista, ele sunt eficace si sigure. Problema care ramane este cea a productiei lor de masa″⁣, a declarat Putin.

El a precizat ca tara sa a semnat deja acorduri cu Brazilia si India pentru efectuarea de teste clinice pentru vaccinul Sputnik V, primul anuntat de Rusia si dezvoltat de centrul Gamaleia. El a vorbit si despre existenta unui acord cu China si India pentru ″deschiderea de centre de productie a vaccinului nostru in aceste tari, nu doar pentru nevoile lor proprii, ci si pentru statele terte″⁣.

Rusia sustine ca vaccinul Sputnik V, aflat in faza a treia a testelor clinice, are o eficacitate de 92%. Moscova nu a prezentat deocamdata vreo documentatie stiintifica despre acest vaccin, dar cei care l-au conceput au promis ca cercetarea va fi publicata curand ″intr-una dintre principalele reviste medicale din lume″⁣ si va putea fi evaluata de alti experti.

Sursa: Agerpres

Sursa: