Fostul presedintele al SUA Donald Trump a anuntat ca vrea sa o "recuze" pe judecatoarea care urmeaza sa-i supervizeze viitorul proces la Washington, potrivit AFP, citat de Agerpres, scrie stirileprotv.ro.
„Eu nu pot in niciun fel sa beneficiez de un proces echitabil cu judecatoarea 'desemnata' in acest caz ridicol privind libertatea de exprimare si alegeri corecte", a scris Trump, ca de obicei cu majuscule, pe reteaua sa de socializare Truth Social.
„Toata lumea o stie, ea intelege. Noi am cerut imediat ca aceasta judecatoare sa fie recuzata pe baze foarte solide si chiar am cerut o mutare a procesului in afara Washington DC", a adaugat fostul presedinte, referindu-se la judecatoarea federala Tanya Chutkan si la tribunalul capitalei federale americane.
Magistrata Chutkan urmeaza sa prezideze dosarul care ii atrage lui Donald Trump cea de-a treia - si cea mai grava - inculpare penala, fiind cunoscuta ca a condamnat cu severitate sustinatori ai fostului presedinte care au participat la asaltul Capitoliului.
Ea a fost desemnata in mod aleatoriu pentru a superviza acest dosar judiciar istoric care il implica pe fostul presedinte, inculpat la 1 august pentru complot impotriva statului in legatura cu tentativele sale de a inversa rezultatul alegerilor in noiembrie 2020.
Fostul presedinte american a venit la 3 august la Washington sa pledeze nevinovat in patru capete de acuzare care il vizeaza. La 28 august, el ar urma sa cunoasca data procesului sau, procurorul special Jack Smith, care a anchetat, dorind sa vada cazul judecat "fara intarziere".
Trump, favorit in alegerile primare ale Partidului Republican in perspectiva scrutinului prezidential din 2024, a mai fost inculpat de justitia federala pentru gestionarea presupus neglijenta a unor documente confidentiale ale Casei Albe. El este urmarit de asemenea de justitia statului New York intr-un dosar de fraude contabile presupuse a fi legate de plati pentru a cumpara tacerea unei foste actrite de filme porno.
Procesele respective ar urma sa aiba loc in martie si mai 2024.


