Potrivit oficialilor citati de CNN, se asteapta ca administratia Trump sa anunte ca intentioneaza sa paraseasca tratatul „Open Skies” (Cer deschis), o miscare ce este condamnata vehement de democratii din Congres.
Decizia Casei Albe de a parasi tratatul, care va fi probabil luata in viitorul apropiat conform surselor CNN, ar putea duce la o escaladare a cursei inarmarilor. Si asta deoarece acordul are ca scop tocmai controlul reciproc al fortelor militare.Tarile semnatare intreprind periodic inspectii aeriene (de unde numele tratatului) in care sunt observate si fotografiate bazele militare, posibilele instalatii nucleare si alte potentiale amenintari la adresa stabilitatii internationale.
Si Romania este implicata in acest acord, spatiul nostru aerian fiind survolat in mod regulat de avioane rusesti care verifica posibila desfasurare a unor noi echipamente sau baze militare. De asemena, Fortele Aeriene Romane au participat pana acum la misiuni de fotografiere a bazelor militare rusesti.

Ce este tratatul “Cer deschis”
Tratatul Cer deschis a fost semnat de 25 de state in 1992, printre care si Romania, iar de atunci i s-au alaturat alte noua tari. Rusia a aderat in 2001. Tratatul a instituit un regim de zboruri de observare, efectuate de avioane neinarmate deasupra teritoriilor statelor membre, avand ca scop promovarea transparentei activitatilor militare.
Fiecare avion de supraveghere din cadrul programului Open Skies este echipat cu o serie de senzori de ultima generatie, camere optice panoramice si de incadrare, camere video cu afisare in timp real, senzori cu termoviziune si imagini radar.
Conform Departamentului de Stat, tratatul „este conceput pentru a spori intelegerea si increderea reciproca, oferind tuturor participantilor, indiferent de marime, un rol direct in colectarea informatiilor despre fortele militare si activitatile care ii preocupa”.
Iesirea SUA din tratat, “un cadou pentru Putin”
Acesta ar fi cel mai recent tratat international major din care administratia Trump se retrage. In august, SUA s-au retras in mod oficial din Tratatul privind fortele nucleare intermediare cu Rusia, care interzicea desfasurarea in Europa a rachetelor cu o raza de actiune intre 500 si 5.500 de kilometri.
Analistii se tem ca iesirea din acest tratat ar putea provoca o noua cursa a inarmarilor cu Moscova. Armata americana urmeaza sa testeze o noua racheta de croaziera non-nucleara lansata mobil, dezvoltata special pentru a provoca Rusia, relateaza CNN.
Un purtator de cuvant al Departamentului de Stat a declarat: „Continuam sa punem in aplicare tratatul si sa respectam pe deplin obligatiile care ne revin in baza acestui tratat, spre deosebire de Rusia”, a spus purtatorul de cuvant.
Casa Alba si Pentagonul nu au comentat situatia pana in prezent.
Democratii au criticat imediat posibila decizie a Casei Albe: „Iesirea din acest tratat, care este un important acord multilateral de control al armelor, ar fi inca un cadou din partea Administratiei Trump pentru Putin”.
Democratii responsabili pentru afacerile externe si servicii armate ale Casei Albe impreuna cu democratii responsabili pentru serviciile armate ale Senatului si comisiile pentru relatii externe ale Senatului au transmis o scrisoare catre secretarul de aparare Mark Esper si catre secretarul de stat Mike Pompeo in care condamna potentiala decizie.
„Nu numai ca nu exista un caz de retragere din motive de securitate nationala, dar nu a existat nici o consultare cu Congresul sau cu aliatii nostri cu privire la aceasta decizie consecventa. Orice actiune a acestei administratii de a se retrage din tratatele internationale critice fara aprobarea Senatului este ingrijoratoare si ne preocupa ”, se arata continutul scrisoarii.
Ambasada Rusiei la Washington a postat marti un tweet in care exprima sustinerea tratatului: „Consideram #OpenSkiesTreaty un instrument important in asigurarea securitatii europene la acelasi nivel cu documentul din Viena din 2011 privind masurile de consolidare a increderii si securitatii.”
In 2017, un avion neinarmat al Fortelor Aeriene Ruse a zburat peste Capitoliul, Pentagon, Agentia Centrala de Informatii si Andrews Base Joint la o altitudine mica, acest lucru fiindu-i permis in baza tratatului.
SUA au acuzat in trecut Moscova ca a impus restrictii privind survolarea enclavei Kaliningrad, o zona sensibila pentru rusi, situata intre Polonia si Lituania.


