Presedintele Ucrainei, Vladimir Zelensky, a avut o convorbire telefonica cu presedintele Republicii Islamice Iran, Hassan Rouhani. Aceasta conversatie a fost initiata de partea iraniana.
Hassan Rouhani si-a exprimat condoleantele pentru familiile celor ucisi ca urmare a prabusirii avionului ucrainean. El si-a cerut scuze si a recunoscut ca tragedia s-a produs din vina armatei iraniene. Totodata, acesta a dat asigurari ca toti cei implicati vor fi trasi la raspundere, iar grupul de experti ucraineni vor beneficia de tot spijinul si ajutorul necesar, scrie intr-un comunicat al Presedentiei ucrainene.
„Recunoasterea „versiunii rachetelor” ca cauza a dezastrului a deschis calea pentru investigarea sa ulterioara fara intarzieri sau obstacole. Astept cu nerabdare o interactiune constructiva suplimentara cu Iranul, in conformitate cu dreptul international”, a declarat Vladimir Zelenski.
El a mai mentionat ca este necesar sa se repatrieze trupurile cetatenilor ucraineni cat mai curand.
„Este extrem de important pentru noi ca saptamana viitoare - pana pe 19 ianuarie - trupurile ucrainenilor sa fie repatriate in Ucraina, pentru ca familiile lor sa isi poata lua ramas-bun de la ei”, a subliniat presedintele Ucrainei.
Hassan Rouhani l-a asigurat ca aceasta actiune va avea loc cat mai repede posibil.
Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei va trimite o nota Iranului cu o lista a tuturor etapelor ulterioare, inclusiv aspectele legale ale solutionarii problemei compensatiei. Partea iraniana este de acord cu Ucraina in aceasta problema.


