Bilantul tragediei din Indonezia creste de la o ora la alta.

Bilantul tsunamiului care a lovit zonele de coasta ale insulelor indoneziene Java si Sumatra a crescut la 429 de morti, 1.500 de raniti si 154 de persoane disparute, a informat marti un oficial local, citat de DPA.

Tsunamiul a lovit coastele meridionale din Sumatra si extremitatea occidentala a insulei Java sâmbata în jurul orei locale 21.30 (14.30 GMT).

Fenomenul a fost cauzat de o alunecare de teren submarina aparuta în urma eruptiei vulcanului Anak Krakatoa, aflat la circa 50 de kilometri de coasta, au conchis expertii.

Distrugerile cauzate de tsunami au afectat cinci districte de pe cele doua insule, cel mai grav lovit fiind Pandeglang, de pe coasta vestica a insulei Java.