Ministerul Afacerilor Externe din Turcia l-a convocat joi noaptea pe ambasadorul italian la Ankara, Massimo Gaiani, pentru a protesta fata de comentariile facute in cursul zilei de premierul italian Mario Draghi la adresa presedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, pe care l-a numit dictator, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Cotidianul turc Hurriyet a transmis in regim de „breaking news” informatia despre convocare pe pagina sa web si a relatat ca ministrul de externe Mevlut Cavusoglu „a condamnat energic”, intr-un succint comunicat de presa publicat pe Twitter, cuvintele sefului guvernului italian.

Intr-o conferinta de presa desfasurata la Roma, Draghi l-a numit pe Erdogan dictator, in contextul in care deplansese „umilinta” la care a fost supusa sefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, de catre presedintele turc, in timpul unei vizite la Ankara facuta marti impreuna cu presedintele Consiliului European, Charles Michel.

La reuniunea in cauza, sefa executivului european nu a avut alocat un scaun alaturi de cei doi barbati. Erdogan si Michel s-au asezat in centrul unui mare salon in care erau amplasate doua scaune, in timp ce Von der Leyen a fost nevoita sa se aseze pe o canapea amplasata lateral, la cativa metri distanta. „Am fost foarte mahnit de umilinta pe care presedinta Comisiei a trebuit sa o suporte cu acesti, sa le spunem pe nume, dictator”, a declarat joi Mario Draghi.

„Condamnam energic retorica populista inacceptabila a premierului italian Draghi si declaratiile sale urate si irationale la adresa presedintelui nostru ales”, a scris Cavusoglu in tweet-ul sau.

Anterior, seful diplomatiei turce daduse asigurari ca decizia cu privire la locul pe care urma sa-l ocupe Von der Leyen a fost luata in conformitate cu sugestiile facute de functionarii Bruxellesului care s-au ocupat de chestiunile de protocol.

Sursa: