Turcia si Rusia au semnat, vineri, un acord prin care Ankara va cumara sisteme aeriene S-400 de la Moscova, au anuntat autoritatile turce. Decizia este privita cu scepticism de unele state membre ale Aliantei Nord-Atlantice, scrie Associated Press.

Prin acest acord, Turcia devine primul stat membru NATO care cumpara de la Rusia sisteme aeriene de aparare, iniţiativa ce va duce la consolidarea relaţiilor dintre Ankara şi Moscova, în contextul în care relaţiile dintre Turcia şi mai multe state occidentale s-au deteriorat, noteaza AP şi Reuters.

Într-un comunicat de presa, Departamentul turc pentru Industria Apararii a precizat ca va cumpara cel puţin un sistem aerian S-400, dar ca ar putea face demersuri şi pentru achiziţia unui al doilea sistem. Pe de alta parte, şeful companiei Rostech a afirmat ca ar fi vorba despre vânzarea a patru baterii, iar ca livrarea lor catre Turcia a fost programata pentru luna martie a anului 2020.

„Este prima ţara membra NATO care cumpara cel mai avansat sistem S-400 pe care noi l-am dezvoltat”, a afirmat Serghei Chemezov.

AP comenteaza ca nu este clar motivul discrepanţei privind numarul sistemelor de tip S-400.

Tranzacţie de 2,5 miliarde de dolari

Tot vineri, Rusia şi Turcia au finalizat înţelegerea financiara privind proiectul, însa Administraţia Erdogan nu a facut publice foarte mutle detalii, invocând „principii de confidenţialitate”, cu excepţia faptului ca o parte a costurilor vor veni sub forma unui împrumut. Cu toate acestea, presa turca a precizat ca achiziţia ar costa Ankara aproximativ 2,5 miliarde de dolari.

Informaţia a fost confirmta şi de Serghei Chemezov, şeful companiei controlate de stat Rostech, care a apreciat tranzacţia la 2,5 miliarde de dolari. Mai mult, el a precizat într-un interviu acordat cotidianului Kommersant ca Rusia va acorda Turciei un împrumut care sa acopere 55% din suma totala.

Sistemul aerian S-400 are o raza de acţiune de pâna la 400 de kilometri şi poate viza, simultan, mai multe ţinte. Rusia a instalat un astfel de sistem la baza din Siria, pentru a contracara posibile acţiuni din partea Turciei, dupa noiembrie 2015, când cele doua state au fost implicate într-un conflict diplomatic stârnit de doborârea unui bombardier rus de catre Ankara, la graiţa cu Siria.

Nu va fi integrat în infrastructura militara a NATO

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan anunţa înca din luna septembrie ca Turcia a semnat un acord cu Rusia privind achiziţia de sisteme antiracheta S-400, ceea ce a stârnit nemulţumiri în rândul aliaţilor NATO. Astfel, ei şi-au exprimat îngrijorarile, precizând ca acest sistem nu este compatibil cu sistemul de aparare al Alianţei.

În replica, Agenţia pentru Industria Apararii a precizat ca sistemul va funcţiona strict sub controlul armatei turce, „într-o maniera independenta şi fara legaturi cu elemente din exterior.”

„Manangementul şi funcţionarea sistemului, cât şi sistemele care recunosc prieteni şi inamici, vor fi coordonate prin intermediul cailor naţionale”, a transmis Agenţia pentru Industria Apararii.

Sursa: AP