Un barbat a fost arestat in provincia Hatay, in sudul Turciei, in timp ce incerca sa fure un bebelus dintr-un spital, profitand de haosul creat de cutremurul masiv care a devastat sudul tarii, a relatat presa turca, preluata de AFP, transmite hotnews.ro.
Barbatul in varsta de 55 de ani, originar din Ankara, s-a prezentat ca ofiter de politie pensionat la receptia unui centru medical privat din orasul Samandag si a revendicat un bebelus al carui nume l-a precizat, a relatat agentia oficiala de presa Anadolu.
Intr-o inregistrare video difuzata de agentia turca si prezentata pe larg de posturile de televiziune turcesti, un barbat imbracat intr-o jacheta inchisa la culoare, vizibil tulburat, se prezinta si cere copilul inainte de a se auzi strigate care sa dea alarma.
Suspectul a fost apoi arestat si incatusat. Politia a gasit asupra suspectului mai multe carti de identitate false si o suma mare de bani, 53.000 de lire turcesti (peste 2.600 de euro). De asemenea, barbatul avea in masina un pistol „cu doua incarcatoare si 42 de cartuse”, a precizat canalul privat NTV.
In zonele afectate de cutremur sunt 900 de copii singuri, sute de mii de oameni vor sa-i ia in grija lor
Ministerul turc al Familiei a anuntat miercuri ca in provinciile afectate de cutremur au fost inregistrati 1.396 de copii neinsotiti. Dintre acestia, 508 au fost reuniti cu familiile lor.
Potrivit TRT HAber, 290.000 de persoane au depus cereri prin intermediul platformei turcesti de e-guvernare pentru a lua in plasament copii neinsotiti.
Copiii si bebelusii supravietuitori ai cutremurului sunt transportati mai intai la spitale pentru controale medicale si tratamente. Cei ale caror tratamente sunt finalizate sunt predati familiilor si rudelor lor dupa identificare .
Copiii neinsotiti, ale caror tratamente au fost finalizate si ale caror familii nu pot fi contactate, sunt luati in ingrijire si protectie in institutiile Ministerului Familiei si Serviciilor Sociale.
Acest minister, care acorda prioritate reunirii supravietuitorilor cutremurelor cu rudele lor dupa identificare, nu implementeaza in prezent servicii de plasament familial pentru bebelusii si copiii supravietuitori ai cutremurului.
Cutremurul cu magnitudinea de 7,8 grade din 6 februarie a devastat provincia de la granita cu Siria si a ucis aproape 40.000 de persoane in Turcia si Siria.


