Turisti panicati s-au grabit sambata sa vina la malul marii si sa astepte acolo barcile de salvare, dupa ce au fost anuntati ca trebuie sa evacueze mai multe hoteluri din statiunea turca Bodrum, situata la Marea Egee, care este amenintata de incendii de vegetatie.

Flacarile au aparut intai pe dealurile de langa oras, dar s-au extins rapid din cauza caniculei si a vantului puternic.

Pe retelele sociale au aparut imagini cu sute de turisti care pleaca din locurile unde sunt cazati, tragand dupa ei valizele pe care le pregatisera pentru o vacanta de vis. Flacari mari si fum negru se vad chiar in spatele hotelurilor in care erau cazati.

Multi oameni s-au adapostit de foc pe plaja. De aici, au fost luati de navele pazei de coasta turcesti sau chiar de ambarcatiuni private.

 

Aproape 100 de incendii au izbucnit in Turcia in ultimele 4 zile, in zonele de coasta de la Marea Mediterana. Unele ard si acum. Cel putin sase oameni au murit si alti peste 150 au fost raniti, iar 2.300 de case au ars in dezastrul provocat de foc.

Fumul degajat se vede din satelit si a ajuns pana in insule din Grecia

Amploarea incendiilor devastatoare care au lovit statiuni de pe coastele Turciei la Marea Mediterana, dar si de la Marea Egee se vede cel mai bine din aer. Din zecile de focare, autoritatile au reusit sa aduca sub control o mare parte. Altele sunt inca active si periculoase, inclusiv in regiunea turistica Antalya.

Mii de pompieri, elicoptere si avioane intervin la stingerea incendiilor. Turcia a primit ajutor si din tarile vecine - Ucraina, Rusia, Azerbaidjan si Iran.

Sunt si voluntari care incearca sa elimine flacarile cu orice le sta la indemana.

In unele zone afectate de incendii, oamenii au inceput sa revina la casele lor unde constata ca au pierdut toata munca de o viata.  

„Am construit casa in 1982. Era singura noastra agoniseala din ultimii 39-40 de ani. Acum am ramas doar cu hainele de pe noi. Nu avem ce face. Cuvintele sunt de prisos”, spune un barbat.

Expertii spun ca zeci de mii de animale, salbatice si domestice, si-au gasit sfarsitul in incendiile devastatoare.

Fumul degajat a putut fi observat din satelit si a invaluit inclusiv insule din estul Greciei.

In regiunile de coasta turce de la Marea Mediterana si Marea Egee, un val de caldura deosebit de intens este asteptat in zilele urmatoare.

Sursa: Digi24.ro