Turistii vor gasi la vara hotelurile de la malul marii exact asa cum le-au lasat anul trecut. Cei din domeniu n-au mai facut investitii peste iarna.
Profitul din 2020 nu a fost mare, iar ajutorul promis de stat inca se lasa asteptat. Singura parte buna este ca preturile nu vor creste, iar ofertele de 1 mai sunt chiar tentante.
Proprietarul unui hotel din Mamaia spune nu a avut un profit care sa-i permita sa faca noi investitii.
Iulian Tenie, manager de hotel: “Ne-am fi dorit sa renovam una din aripile hotelului, ne-am fi dorit de asemenea sa amplasam doua lifturi proprietatii. Proprietatea noastra, desi are trei etaje, nu are lift si ne-am propus acest proiect gandit in anii precedenti, insa in momentul de fata, din pacate, suntem blocati cu aceste investitii”.
Potrivit legii, hotelierii pot primi un cuantum de 20% din volumul cifrei de afaceri al veniturilor inregistrate in 2020 fata de 2019. Iar ajutorul sa nu depaseasca suma de 800.000 de euro de beneficiar.
Anca Nedea, director executiv al Organizatiei Patronale Mamaia-Constanta: “Pentru noi, acest grant de lucru dupa un an de pandemie era absolut obligatoriu. Se faceau amenajari importante, se schimba mobiler. Marea majoritate dintre agentii economici inscrisi pentru granturi din cei 22 mii din care o parte importanta inseamna industria ospitalitatii n-au primit acesti bani”.
Altii au apelat la linii de credit.
Nicolae Bucovala, proprietar de hotel: “Nu putem sta in loc si sa asteptam banii de la guvern, sigur ca sunt bineveniti, dar deocamdata lucram pe credite, pe linii se investitii ca sa putem da drumul peste o luna, o luna si jumatate la sezonul estival”.
In aceste conditii, nu se pune problema cresterii preturilor, ba dimpotriva.
Stefan Necula, director al unei agentii de turism: “S-au facut destul de multe rezervari pentru extra sezon si pentru inceputul sezonului. Hotelierii au avut tarife foarte bune pentru inceputul sezonului plecand de la 100 lei pe camera pe noapte la un hotel de 3 stele in Mamaia. In Eforie Nord vorbim deja de hotelurile renovate care au avut un pic peste 90 lei tarifele pe noapte pentru inceputul lunii iunie”.
Peste 50 de hoteluri din Mamaia si 10 din sudul litoralului vor primi turisti incepand cu 1 mai.


