O crima oribila a iesit la iveala in judetul Bihor, Romania. Trupul unui barbat de 46 de ani a fost gasit intr-un canal colector, plin de rani, si procurorii sustin ca asasinii au vrut sa stearga urmele crimei cu o substanta coroziva.

Suspectii principali sunt chiar din familia victimei: fiul vitreg si iubitul fiicei barbatului omorat. Mai mult de atat, procurorii spun ca nici iubita victimei nu e straina de tot ce s-a intamplat.

Toate indiciile arata ca barbatul de 46 de ani a fost batut cu salbaticie pana si-a dat ultima suflare. Apoi corpul sau a fost abandonat la marginea unui canal colector, iar faptasii au folosit substanta distructiva, cu speranta ca victima sa nu poata fi recunoscuta. Duminica, iubita barbatului a sunat la politie si a anuntat ca barbatul a disparut. Au urmat cautari la care au participat politisti, sateni si inclusiv cei doi suspecti. Joi seara, trupul barbatului a fost gasit, iar politia i-a retinut imediat pe cei doi tineri, dar si pe iubita barbatului, care este banuita de instigare. Vineri, anchetatorii s-au intors la fata locului, la aproximativ 15 kilometri de Oradea, pentru reconstituire.

“Uita-te la noi, ma, gunoiule”. Asa l-au intampinat oamenii din Girisu de Cris pe fiul vitreg al victimei, atunci cand a fost dus de politisti la locul crimei, pentru reconstituire. Barbatul ar fi fost ucis in bataie sambata trecuta, dupa 8 seara, spun procurorii.

In aceeasi seara, spun anchetatorii, fiul vitreg impreuna cu iubitul fiicei lui, l-ar fi luat pe barbat la bataie, instigati chiar de partenera victimei. Cand au vazut ca nu mai misca, suspectii ar fi luat o decizie extrema, ca sa scape de orice urma.

L-au urcat pe barbat intr-o masina si l-au dus pe camp, la marginea unui canal colector. Acolo au stropit totul cu o substanta, crezand ca ramasitele nu vor fi recunoscute.

A doua zi, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, chiar femeia a reclamat disparitia barbatului, la politie. Iar cei implicati in asasinat au participat, cu seninatate, la actiunile de cautare, spun procurorii.

In cele din urma, cand trupul neinsufletit a fost gasit si suspectii au fost audiati, scenariul ororii a fost un soc pentru toti.

Dupa ce au participat la reconstitutire, femeia si cei doi tineri vor ajunge in fata instantei, acuzati de omor si profanare de cadavre.

Sursa: