Ucrainenii nu vor mai privi filme si seriale rusesti. Presedintele Petro Porosenko a promulgat aseara legea care interzice difuzarea in tara a filmelor produse in Rusia dupa 2014, cand Moscova a anexat peninsula Crimeea.
Vladimir PUTIN, PRESEDINTELE RUSIEI: "Scopul nostru era sa dam oamenilor posibilitatea sa-si exprime parerea referitor la felul în care îsi doresc sa traiasca în continuare. Crimeea. Drumul spre patrie.”
Initiativa a fost sustinuta de majoritatea deputatilor din Rada Suprema. Anterior, erau interzise filme si seriale rusesti despre militari si razboi, insa autoritatile au decis sa interzica toate peliculele rusesti, calificate drept “productii ale statului agresor”. Sub interdictie cad si filmele in care apar persoane incluse in lista celor care reprezinta o amenintare la adresa securitatii Ucrainei. Legea intra in vigoare de astazi, iar posturile de televiziune care nu o vor respecta vor fi amendate.

