Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat luni seara un embargo asupra petrolului rusesc care acopera mai mult de "doua treimi" din importurile lor din aceasta tara, a anuntat presedintele Consiliului European, Charles Michel, potrivit AFP.

Reducerea, care va fi pusa in aplicare pana la sfarsitul anului, va "elimina o sursa uriasa de finantare a masinariei de razboi rusesti" si va pune "presiune maxima" asupra Moscovei pentru a pune capat razboiului, a declarat el pe Twitter.

Potrivit Elysee, embargoul progresiv al UE se va limita initial la petrolul transportat pe cale maritima (adica 2/3 din achizitiile europene de petrol rusesc).

Liderii UE au convenit de asemenea sa scoata cea mai mare banca din Rusia, Sberbank, din sistemul SWIFT, si sa interzica alte trei televiziune de stat ruse, potrivit lui Charles Michel.

Noul pachet de sanctiuni, care a fost negociat timp de o luna, include, de asemenea, o extindere a listei negre a UE la aproximativ 60 de personalitati, inclusiv la seful Bisericii Ortodoxe Ruse, patriarhul Kirill.

Embargoul va elimina "aproximativ 90%" din importurile europene de petrol rusesc. Datorita angajamentului voluntar al Berlinului si Varsoviei de a opri importurile prin conducta Drujba, embargoul va elimina "aproximativ 90%" din importurile europene de petrol rusesc pana la sfarsitul anului", a declarat presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, tot pe Twitter.

Cum a fost convinsa Ungaria sa renunte la veto

Importurile prin conducta Drujba, care alimenteaza si Ungaria, vor fi scutite initial, ridicand astfel veto-ul Budapestei, care a blocat timp de mai multe saptamani cel de-al saselea pachet de sanctiuni ale UE impotriva invaziei Rusiei in Ucraina.

Ungaria, o tara fara iesire la mare, depinde in proportie de 65% de consumul sau de petrolul transportat prin conducta Druzhba.

Liderii UE se vor reuni din nou marti la Bruxelles pentru a discuta raspunsul blocului la invazia Rusiei in Ucraina.

Amintim ca diplomatii UE nu au reusit sa ajunga, duminica, la un consens cu privire la termenii acestui embargo, dar au continuat discutiile si luni, intr-o incercare de veni cu un acord pe care sa-l prezinte spre aprobare liderilor UE reuniti de luni dupa-amiaza intr-un summit la Bruxelles.

Presedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a facut apel la o "mai mare unitate" in Uniunea Europeana pentru a permite adoptarea unui al saselea pachet de sanctiuni impotriva Moscovei, potrivit AFP.

"Europa trebuie sa isi arate puterea. Pentru ca Rusia vede doar in forta un argument.(...) Este timpul sa nu fiti divizati, nu fragmentati, ci un intreg unit", a spus el intr-un mesaj video difuzat in cadrul unui summit extraordinar al UE la Bruxelles.

Ungaria, care se bazeaza masiv pe petrolul rusesc, este principalul oponent al unei interdictii a importurilor

Luni, premierul Ungariei, Viktor Orban, a acuzat Comisia Europeana ca are un comportament „iresponsabil” in legatura cu modul in care a gestionat propunerea de limitare a importurilor de petrol rusesc.

La sosirea la summitul UE de la Bruxelles, premierul ungar a sugerat ca CE nu a reusit sa negocieze in mod corespunzator embargoul cu tarile membre.

Viktor Orban sustine ca interdictia privind importurile de petrol rusesc a venit „din senin”, fara a raspunde la intrebarile privind securitatea energetica a Ungariei.

„Energia este o problema serioasa. Avem nevoie de solutii si apoi de sanctiuni”, a spus Viktor Orban.

Sursa: