Uniunea Europeana nu va fi niciodata pregatita pentru extindere daca nu isi stabileste un obiectiv in aceasta privinta, a declarat joi presedintele Consiliului European, Charles Michel, dupa ce declaratia sa conform careia UE trebuie sa fie gata pentru a primi noi membri pana in 2030 a primit raspunsuri dure, informeaza digi24.ro, potrivit Agerpres.
„Stabilirea unei date pentru extindere forteaza UE sa se pregateasca si ofera Balcanilor de Vest un calendar concret pentru a obtine rezultate. Este evident ca, daca nu ne stabilim un obiectiv, nu vom fi niciodata pregatiti”, a declarat Michel intr-o discutie cu un grup de corespondenti de la Bruxelles.
El a adaugat ca discursul sau de la Forumul Strategic de la Beld, in care el a mentionat anul 2030, a fost un rezultat al numeroaselor consultari cu liderii UE si Balcanii de Vest.
„Faptul ca este necesar sa se obtina consensul unanim al statelor membre pentru toate deciziile importante este adesea mentionat ca unul dintre principalele obstacole pentru extinderea suplimentara a UE, intrucat incetineste si in unele cazuri blocheaza procesul de luare a deciziilor”, a spus Charles Michel.
De asemenea, se pune intrebarea daca regula unanimitatii poate fi schimbata fara modificarea tratatelor in virtutea carora functioneaza UE.
Potrivit presedintelui Consiliului European, UE trebuie sa raspunda la trei intrebari inainte de a decide daca va initia schimbarea tratatelor.
„Trebuie sa gasim raspunsuri la trei intrebari: Ce vrem sa realizam impreuna, care sunt prioritatile noastre? Cum le vom implementa? Cum le vom finanta? Daca gasim o abordare comune la aceste chestiuni, atunci vom vedea daca avem nevoie sa schimbam tratatele”, a spus o sursa diplomatica europeana.
Alte surse de la Bruxelles au subliniat ca este necesara o abordare mai nuantata si ca problema procesului de luare a deciziilor la nivelul UE nu ar trebuie sa fie redusa la necesitatea abolirii sau nu a dreptului de veto.
Toate aceste aspecte vor fi examinate la un summit informal pe care presedintia spaniola a Consiliului UE il va organiza la Granada pe 6 octombrie.


