Alte 86 de cazuri de coronavirus au fost confirmate in Republica Moldova. Bilantul ajunge la 591 de bolnavi.
Ministrul Sanatatii, Viorica Dumbraveanu a comunicat ca in ultimele 24 de ore au fost procesate 419 probe si confirmate 86 de cazuri de infectie cu noul coronavirus. Dintre acestea, 7 cazuri sunt de import si 79 cu transmitere locala.
Cele mai multe cazuri confirmate au fost in Chisinau - 29, in raionul Stefan Voda - 26 si in Falesti - 4. In raioanele din partea stanga a Nistrului au fost confirmate 4 cazuri de infectie. Printre cazurile confirmate sunt 17 lucratori medicali, 7 dintre care sunt din spitalul raional din Stefan Voda.


