O angajata de la Ministerului Apararii a murit de coronavirus. Olga Prokopenko avea doar 32 de ani si detinea gradul de locotenent. A indeplinit serviciul militar in calitate de psihologa in Regimentul de Stat Major ”General de brigada Nicolae Petrica” si a consiliat sute de militari, care au avut nevoie de ajutorul ei.
"Femeia a pierdut lupta cu inamicul invizibil Covid-19, lasand multa durere si tristete in sufletele tuturor celor care au cunoscut-o. Un profesionist de exceptie si un om cu inima mare – asa ramane Olga in memoria noastra.
Dumnezeu a luat-o prea devreme din aceasta lume. Ministerul Apararii exprima sincere condoleante familiei si rudelor", se arata intr-un comunicat al Ministerului Apararii.
In memoria locotenentei Olga Prokopenko, vineri, 2 octombrie, in Armata Nationala va fi declarata Zi de doliu, iar drapelele vor fi coborate in berna in toate garnizoanele militare.


