Astazi, 28 noiembrie, a fost convocata de urgenta sedinta Comisiei Nationale Extraordinare de Sanatate Publica, in legatura cu aparitia noii tulpini Omicron - a coronavirusului de tip nou si a clasificarii acesteia drept ingrijoratoare de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii.
CNESP a decis introducerea regimului de carantina de 14 zile pentru cetatenii Republicii Moldova care sosesc din opt state din sudul Africii (Africa de Sud, Lesotho, Botswana, Zimbabwe, Mozambic, Namibia, Eswatini si Malawi).
Carantina poate fi intrerupta dupa a 7-a zi daca persoanele in cauza efectueaza un test PCR cu rezultat negativ. A fost stabilita si interzicerea accesului pe teritoriul Republicii Moldova a cetatenilor straini si apatrizilor care au calatorit in ultimele 14 zile in aceste tari.
Totodata, Comisia a discutat despre posibilitatea introducerii ulterioare a unor masuri suplimentare cu privire la persoanele care sosesc din state considerate cu risc de transmitere a noii tulpini, urmand a fi monitorizate atent evolutiile epidemiologice si fluxurile de pasageri in urmatoarele zile.
"De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe si Integrarii Europene a fost insarcinat sa intreprinda masurile necesare pentru a determina daca exista cetateni ai Republicii Moldova in statele mentionate mai sus si ce masuri de repatriere pot fi intreprinse pentru acestia, dupa caz.
Comisia recomanda evitarea deplasarilor peste hotare in cele 8 tari, precum si in alte state in care au fost depistate cazuri de infectare cu tulpina Omicron, fiind subliniata in cursul discutiilor importanta informarii prealabile cu privire la situatia epidemiologica din tarile de destinatie", au precizat responsabilii.

