Ultimele cuvinte ale lui Adolf Hitler inainte sa se sinucida in Berlin ar fi fost descoperite in jurnalul pilotului acestuia.
Jurnalul generalului-locotenent Hans Baur, unul dintre cei mai de încredere oameni ai lui Hitler, ofera imagini rare cu dictatorul, precum şi o scurta prezentare a ultimelor momente ale sale, pe 30 aprilie 1945.
„Am încercat sa îl conving ca înca mai sunt avioane disponibile şi ca îl pot duce în Japonia sau Argentina sau la unul dintre şeici, deoarece toţi erau amabili cu el, datorita poziţiei lui în privinţa evreilor”, a scris pilotul în jurnal, relateaza Daily Mail.
Însa dictatorul a refuzat şi a spus: “Razboiul se va încheia odata cu caderea Berlinului. Şi eu stau sa cad odata cu Berlinul”.
”Un barbat trebuie sa îşi gaseasca curajul pentru a face faţa consecinţelor, aşa ca îi pun capat acum. Ştiu ca mâine milioane de oameni ma vor blestema, acesta este destinul meu”, ar mai fi spus Hitler.
Liderul nazist i-a oferit prietenului sau o pictura valoroasa ca dar pentru cei 12 ani de munca, înainte de a se sinucide. La scurt timp s-a sinucis alaturi de soţia lui, Eva Braun.
Ulterior, Baur a fost împuşcat în încercarea de a scapa şi şi-a pierdut un picior. Apoi a petrecut 10 ani într-o închisoare sovietica, unde a fost torturat pentru a oferi informaţii despre Hitler.
Hans Baur a devenit unul dintre primii piloţi ai companiei aeriene germane Lufthansa şi a transportat unii dintre cei mai importanţi miniştri, precum şi cei mai mulţi şefi de stat.
Între Hitler şi Baur a existat o legatura speciala. Liderul nazist chiar i-a cumparat pilotului o maşina la aniversarea de 40 de ani şi a fost cavalerul sau de onoare la nunta.
Sursa: Daily Mail


