Un adolescent in varsta de 14 ani a fost arestat dupa ce a furat un autobuz scolar, a provocat un accident si a incercat sa calce un barbat, potrivit Departamentului de Politie Metro Nashville, citat de Associated Press, scrie stirileprotv.ro.

Incidentul a avut loc sambata dupa-amiaza, conform unui comunicat de presa al Departamentului de Politie din Nashville. Adolescentul a furat autobuzul de la Kipp College Prep, din cartierul Antiohia, si a lovit o pompa de motorina, incercand sa dea peste o persoana aflata la o benzinarie. Ulterior, s-a indreptat spre autostrada interstatala si a intrat intr-o masina.

Politistii au pornit imediat pe urmele sale, iar urmarirea s-a incheiat dupa ce oamenii legii au montat o banda cu tepi pe autostrada, pentru a-l opri pe baiat. Ofiterii au fugit spre autobuz, au spart geamurile usilor si l-au electrocutat cu laserul pentru a-l aresta.

„S-a oprit pe autostrada si a incercat sa se intoarca, iar ofiterii au spart geamurile usilor autobuzului si au luat adolescentul in arest”, au spus oficialii pe Twitter.

Adolescentul a fost arestat si plasat intr-un centru detentie pentru minori. El se confrunta acum cu mai multe acuzatii, intre care furt, sustragere de la arest, conducere fara permis si parasirea locului accidentului.