Un tricou i-a salvat viata unui barbat din Brooklyn, Statele Unite. Mai precis, un tricou pe care scria ca are nevoie de un rinichi.
Cu un mic ajutor din partea oamenilor de pe retelele sociale, mesajul a ajuns unde trebuia. La cineva care era dispus sa ajute un strain fara nicio recompensa.
Rob Leibowitz, pacient:“Ideea mi-a venit, cred, din disperare. Ma uit la copiii mei. Când sunt cu ei, îmi dispar toate problemele. Aveam nevoie de mai mult timp cu ei.”
Rob are 60 de ani si îsi creste singur cei cinci copii. Cineva care i-a vazut tricoul în august, i-a facut o poza si a publicat-o pe Facebook. În primele 24 de ore, poza a fost redistribuita de 35.000 de ori, iar Rob a primit telefoane din toata tara.
Rob Leibowitz, pacient:“Am fost absolut uimit. Eu sunt din Brooklyn. Sunt uimit ca totul s-a rezolvat cu ajutorul unor oameni straini.”
Însa nu toti cei dispusi sa-i doneze un rinichi erau compatibili cu el. În cele din urma, a gasit acest mesaj în casuta vocala.
Richie Sully, donator:“Buna, eu sunt Richie si ti-am vazut postarea. Am un rinichi în plus si grupa 0 pozitiv. Å¢i-l dau cu mare placere.”
De loc din Indiana, Richie este si el tata celibatar. S-a învoit de la munca, si-a închiriat o camera de hotel si a mers sa-l cunoasca pe Rob. S-au împrietenit si saptamâna aceasta i-a donat un rinichi.
Christie Duffy, corespondent CNN: “Azi, Richie Sully va poate spune ca donarea unui rinichi este o operatie mai usoara decât cred cei mai multi oameni. L-am întrebat de ce a facut-o si mi-a spus: “Pentru ca am putut”.
Richie Sully, donator:“Nu e mare lucru si am vorbit cu câtiva donatori în ultima saptamâna care mi-au spus acelasi lucru. Daca i-am face pe oameni sa înteleaga ca nu e deloc complicat, ar exista mult mai multi donatori. ”
Pentru Rob si familia lui a fost însa un dar urias.
Rob Leibowitz, pacient: ″Îi tot multumesc. Dar nu se poate exprima în cuvinte ce a facut el pentru mine.”


