Un avion ce zbura spre Statele Unite a aterizat fortat pe un alt aeropot decat cel de destinatie dupa ce un pasager a anuntat ca are o bomba. Alarma s-a dovedit a fi falsa, iar politia investigheaza ce motive l-au determinat pe pasager sa minta.
Avionul a fost nevoit sa aterizeze de urgenta in statul american Maine, dupa ce un barbat, originar din Florida, a spus in timpul zborului ca detine o bomba si ca are si un pasaport fals. Membrii echipajului au intervenit imediat. Aterizarea fortata i-a speriat nu doar pe cei aproape 250 de pasageri, dar si pe rudele acestora. Insusi tatal celui care a amenintat cu bomba a ramas socat.
Dupa aterizare, pasagerul a fost chestionat si perchezitionat. Potrivit autoritatilor, acesta mintise cu privire la pasaport si bomba, dar nu se cunosc deocamdata motivele. Se stie doar ca barbatul a lucrat in departamentul de informatii din aviatia americana, care a fost prezenta in Irak si Afganistan.


